08 Aprilie 2019
768 accesări
0 comentarii

România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin. Afecţiunea face aproximativ două mii de victime în fiecare an în ţara noastră. Numai de la începutul acestui an, la Constanţa s-au semnalat zeci de decese din cauza acestui tip de cancer.

Cancerul de col poate apărea la orice vârstă, iar cadrele medicale constănţene susţin că, în ultima perioadă, tot mai multe femei tinere sunt diagnosticate cu această boală. Persoanele cu risc crescut de a dezvolta cancerul de col uterin sunt femeile care au început viaţa sexuală la o vârstă precoce, cele care au avut mai mulţi parteneri sexuali, femeile cu mai mult de cinci sarcini, dar şi fumătoarele.

Anual, sunt confirmate zeci de cazuri noi de cancer de col uterin. „Din păcate, puţine cazuri sunt curabile. Cu toate acestea, s-a constatat o scădere a îmbolnăvirilor, deoarece femeile sunt mai bine informate în prezent şi vin la medic pentru a se testa şi trata”, explică dr. Dana Pleş, medic oncolog.

Vaccinarea preventivă ne poate salva viaţa

La nivel naţional, numărul de cazuri noi este în creştere, iar medicii specialişti sunt de părere că trebuie derulate cât mai curând programe de prevenţie. Medicii de familie şi cei oncologi încurajează vaccinarea împotriva HPV, cauza directă a cancerului de col uterin. Vaccinarea este recomandată persoanelor de sex feminin cu vârste cuprinse între 9 şi 45 de ani. Medicul oncolog Dan Vişinescu este de părere că atât vaccinarea împotriva HPV, cât şi testarea medicală periodică sunt esenţiale în prevenirea îmbolnăvirii.

„Cancerul de col uterin în stadiul 1 al bolii poate fi tratat mult mai uşor şi este vindecabil în cele mai multe cazuri cu ajutorul unui tratament complex. Este foarte important să se prezinte la medic din timp pentru a depista boala şi a lua măsurile potrivite. Majoritatea nu se prezintă la doctor din lipsă de timp şi lasă pe ultimul loc îngrijirea sănătăţii. Şi situaţia materială poate fi un impediment, deoarece costurile analizelor sunt destul de ridicate”, spune medicul.

Testul Babeş-Papanicolau, obligatoriu

Ca prevenţie secundară, tinerele care au mai mult de 18 ani şi femeile active sexual trebuie să efectueze periodic un test Babeş-Papanicolau, pentru depistarea precoce a leziunilor precanceroase. Testul este foarte precis în detectarea cancerului de col uterin.

Dacă v-aţi programat la medicul ginecolog pentru testul Babeş-Papanicolau ar fi recomandat să nu faceţi duş local cu cel puţin trei zile înainte şi să nu folosiţi tampoane, medicamente sau contraceptive intravaginale cu 72 de ore înainte de consult. De asemenea, perioada optimă pentru examinare este la două săptămâni după prima zi a ultimei menstruaţii.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii