29 Octombrie 2020
661 accesări
0 comentarii

Lăsând deoparte stările de oboseală, când căscatul este normal, în rest, dacă obişnuim să căscăm prea des, acest lucru indică o proastă oxigenare a sângelui. Acest fenomen apare în cazul unor boli precum insuficienţa cardiacă, epilepsia, encefalita sau migrenele, dar şi când există carenţe de fier şi de magneziu.

Specialiştii spun că atunci când căscăm prea des, putem fi anemici, anemia fiind una din cele mai frecvente cauze ale căscatului excesiv. Altfel spus, lipsa fierului din organism înseamnă automat scăderea hemoglobinei, principalul „cărăuş” al oxigenului în sânge. După anemie, lipsa de magneziu este a doua cauză frecventă a căscatului. Printre simptomele lipsei de magneziu din organism se numără somnolenţa, apatia, confuzia, puterea de concentrare scăzută şi durerile de cap.

De asemenea, căscaţi frecvent şi când suferiţi de diferite afecţiuni cardiace. Poate fi vorba despre malformaţii congenitale, precum defectul septal, sau de insuficienţă cardiacă. În ambele cazuri, sângele nu se oxigenează pe deplin.

Alte afecţiuni care se manifestă şi prin căscat des sunt epilepsia, encefalita, tumorile cerebrale şi scleroza multiplă, declanşate de slaba oxigenare a creierului, precizează doctorulzilei.ro. Totodată, studiile au arătat că şi medicamentele pentru depresie sau Parkinson pot avea acelaşi efect.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU