12 Martie 2021
332 accesări
0 comentarii

Ecografia musculoscheletală este un tip de investigaţie care se recomandă în cazul unor probleme cu muşchii, articulaţiile, ligamentele sau chiar de menisc. Potrivit dr. Nicoleta Huidiu, cu ajutorul acesteia se pot diagnostica anumite afecţiuni, se pot monitoriza unele boli reumatice cronice şi se pot chiar efectua injecţii ghidate ecografic, în interiorul articulaţiilor sau în jurul acestora (infiltraţii).

„Avantajele ecografiei de aparat locomotor sunt numeroase, pentru că se efectuează în timp real, chiar şi în timpul unor mişcări specifice anumitor articulaţii/muşchi, nu iradiază, nu este invazivă, nu este dureroasă şi se poate repeta ori de câte ori este nevoie. Aceasta poate fi recomandată şi în cazul durerilor articulare, periarticulare sau tumefierilor articulare (artrite) sau în cazul unor suferinţe de nervi periferici, manifestate prin amorţeală, furnicături sau slăbiciune musculară. În plus, este indicată în cazul unor formaţiuni ale pielii, aflate în vecinătatea unor articulaţii”, a explicat medicul. Practic, a subliniat specialistul, ecografia musculoscheletală este utilă pentru diagnosticul artritei reumatoide, spondilartritelor periferice, artritei psoriazice, gutei, pseudogutei, sindromului de compresie nervoasă, artrozei (osteoartritei) etc.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU