27 Noiembrie 2011
4205 accesări
1 comentariu
Programele naţionale sunt un ansamblu organizat de activităţi şi servicii, instituite prin lege în scopul prevenirii şi tratării unor boli cu consecinţe grave asupra stării de sănătate a populaţiei şi, în unele cazuri (SIDA, TBC), cu risc epidemiologic crescut. Activităţile profilactice şi tratamentul specific acestor boli sunt finanţate din Bugetul statului şi din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în limite stabilite anual prin Legea Bugetului de Stat. Programele naţionale sunt proiectate, implementate şi coordonate de Ministerul Sănătăţii, iar obiectivele lor sunt stabilite de aceeaşi instituţie împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Colegiul Medicilor din România, Camera Federativă a Medicilor, cu reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale ştiinţifice medicale, ai clinicilor universitare, unităţilor de cercetare, organizaţiilor neguvernamentale, sindicatelor, patronatelor, ai ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, precum şi cu reprezentanţi ai populaţiei. Care sunt programele naţionale de sănătate în 2011 şi 2012? În anii 2011 şi 2012, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1388/2010 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2011 şi 2012, se derulează următoarele programe de sănătate finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii: I Programele naţionale privind bolile transmisibile: 1. Programul naţional de imunizare; 2. Programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile (boli transmisibile prioritare,infecţie HIV, tuberculoză, infecţii cu transmitere sexuală);2.1. Subprogramul de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare; 2.2. Subprogramul de supraveghere şi control al infecţiei HIV; 2.3. Subprogramul de supraveghere şi control al tuberculozei; 2.4. Subprogramul de supraveghere şi control al bolilor cu transmitere sexuală; 3. Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale şi monitorizare a utilizăriiantibioticelor şi a antibioticorezistenţei; II. Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă: 1. Subprogramul privind protejarea sănătăţii publice prin prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc determinanţi din mediul de viaţă şi muncă; 2. Subprogramul privind protejarea sănătăţii publice prin prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc alimentari şi de nutriţie; III. Programul naţional de hematologie şi securitate transfuzională; IV. Programele naţionale privind bolile netransmisibile;1. Programul naţional de boli cardiovasculare: 1.1. Subprogramul de tratament al pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare; 1.2. Subprogramul de tratament invaziv al infarctului miocardic acut; 2. Programul naţional de oncologie: 2.1. Subprogramul de profilaxie a cancerului de col uterin prin vaccinarea HPV (se deruleazănumai în anul 2011); 2.2. Subprogramul de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin; 2.3. Subprogramul de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului mamar; 2.4. Subprogramul de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului colorectal; 2.5. Subprogramul de tratament al bolnavilor cu afecţiuni oncologice; 2.6. Subprogramul de monitorizare a evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice prinPET-CT; 3. Programul naţional de sănătate mintală: 3.1. Subprogramul de profilaxie în patologia psihiatrică şi psihosocială; 3.2. Subprogramul de prevenire şi tratament ale toxicodependenţelor; 4. Programul naţional de diabet zaharat;   Cum poate beneficia un bolnav de programele naţionale? Beneficiarii subprogramelor naţionale de sănătate sunt: - persoanele asigurate care prezintă afecţiuni incluse în programele naţionale; - persoanele care nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse şi prezintă afecţiuni incluse în programele naţionale. Pentru persoanele asigurate, cel mai important este să efectueze controlul periodic anual, în scopul depistării precoce a bolilor cronice. În cazul suspectării existenţei unei afecţiuni cronice, medicul de familie va îndruma asiguratul către un medic specialist. Acesta va confirma sau va infirma suspiciunea şi va stabili dacă pacientul îndeplineşte criteriile de includere în subprogram şi momentul includerii acestuia în subprogram, cu încadrarea în bugetul aprobat. Pentru unele programe există şi listă de aşteptare. Persoanele neasigurate pot beneficia, de asemenea, gratuit de programele naţionale de sănătate din momentul diagnosticării unei boli cuprinse în aceste programe. Neasiguraţii care suspectează că au o asemenea boală trebuie însă să se prezinte la un medic specialist, care va confirma sau infirma suspiciunea.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

1 comentariu

3 aprilie 2012
popa alexandra

tatal meu a fost diagnosticat recent 3(zile) este inca internat ,cu,cancer pancreatic (cele de cap),se pare ca s-a extins si la vezica, are si icter, varsta 72 ani, pensionar.Intrebarea mea este de ce facilitati ar butea beneficia,eventual ingrijire medicala la domiciliu prin CASMB?va rog ajutati-ma cu informatii,stiu ca exista si oameni de buna credinta pe lumea aceasta care o fac si fara un interes.va multumesc din suflet cu stima, Alexandra Popa

Articol publicat de Redactor