21 Septembrie 2017
1430 accesări
0 comentarii

În timpul sarcinii, unele femei au nevoie de o intervenţie ce se numeşte cerclaj - „coaserea” colului uterin pentru a-l menţine închis -, cu scopul de a duce sarcina la bun sfârşit. Această metodă este extrem de utilă pentru a evita naşterea prematură sau avortul spontan, spun medicii specialişti. Intervenţia se realizează pe cale intra-vaginală.

„Când colul uterin se deschide prea devreme, în timpul sarcinii, apare incontineţa cervico-istmică. Aceasta poate duce la avort spontan şi de aceea se face această procedură, denumită cerclaj. Aceasta constă în legarea colului cu un fir de aţă, pentru a nu se mai deschide. După procedură, pacienta trebuie să facă un tratament special, intravenos sau intramuscular, pentru a împiedica contracţiile. Gravida trebuie să urmeze un tratament antispastic de lungă durată. Femeile care dezvoltă incontinenţă cervico-istmică se nasc cu această predispoziţie. Aceasta apare şi în cazul femeilor cu naşteri multiple sau care au făcut chiuretaje multe, dar nu este neapărat o regulă. Acest lucru depinde foarte mult de textura şi structura fibrei lor musculare sau mai bine zis de proteina din fibră. Alimentaţia este foarte importantă. O persoană care mănâncă eminamente vegetal are musculatura mai slabă şi sângerează mai mult”, explică dr. Mihaela Dobre, medic obstetrică şi ginecologie.


Cerclajul de col uterin are şi anumite riscuri, precum infecţia, lezarea colului, hemoragia, naşterea prematură, din cauza contracţiilor, ce pot să apară în urma procedurii etc.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU