În copilărie, unii micuți sunt diagnosticați cu adenoidită, o boală care se manifestă prin inflamarea acută sau cronică a formațiunilor limfoide din nazo-faringe. De cele mai multe ori, medicii se confruntă cu cazuri medii, dar există și situații în care acestea se agravează.
Potrivit dr. Liliana Vulpe, adenoidita la copii sau amigdalita lui Luschka se poate produce între trei și șapte ani și mai puțin între 12 și 15 ani. De regulă, cele mai întâlnite cauze ale acestei afecțiuni sunt infecțiile cronice sau acute recidivante. De asemenea, factori de risc sunt și sistemul imunitar scăzut al copilului, alimentația deficitară, lipsa de vitamine din organism, de proteine și calciu, diferențele de temperatură, poluarea din mediul ambiant, microbii, praful, umezeala și frigul.
Cum vă dați seama că cel mic suferă tocmai de așa ceva? „La scurt timp de la infectare, veţi sesiza că micuţul dumneavoastră are o respiraţie extrem de zgomotoasă, şi asta pentru că amplasarea vegetațiilor adenoide este în spatele nasului. În acest fel, respirația pe nas este obstrucționată, iar copilul este nevoit să respire pe gură. În acelaşi timp, el începe să vorbească «pe nas», are o voce modificată și poate chiar sforăi în timp ce doarme noaptea”, a explicat medicul.
Tocmai de aceea, părinţii trebuie să știe că această afecțiune trebuie tratată rapid, pentru că, în caz contrar, poate produce în timp adenoismul, adică se va ajunge la situaţia în care copilul va ţine permanent gura întredeschisă, să aibă maxilarul superior proeminent, mandibula puțin căzută și retrasă, buza superioară ridicată și dinții descoperiți. Din păcate, complicațiile adenoiditei sunt de otite medii care recidivează și chiar scăderea auzului. Astfel, pentru stabilirea diagnosticului se face un examen ORL la un medic specialist. Acesta va examina vegetaţiile adenoide ale pacientului, la nivelul rinofaringelui, pentru aflarea diagnosticului corect și bineînțeles pentru prescrierea unui tratament eficient.
Nu confundaţi adenoidita cu polipoza!
Mare atenţie, însă! Deseori, există tendinţa ca adenoidita să fie confundată cu polipoza. Medicul afirmă că în cazul acesteia, există câteva simptome care o pot diferenţia de celalaltă afecţiune. Ca urmare, spre deosebire de polipoză, adică creşterea în exces a polipilor, adenoidita debutează brusc, cu febră mare şi mai ales inapetenţă. Este foarte important să se facă această diferenţiere, pentru că una dintre afecţiuni se tratează prin scoaterea polipilor, în timp ce pentru cealaltă este necesar tratament medicamentos, fiind provocată de o infecţie. În cazul adenoiditei subacute, febra durează în jur de 2-3 săptămâni, apare în puseuri sau se transformă în subfebrilitate şi nu răspunde la tratament. În astfel de cazuri, sunt şanse ca pacienţii să aibă de-a face cu o serie d ecomplicaţii, cum ar fi malnutriţia, hipoacuzia tranzitorie şi otalgia tranzitorie. În ceea ce-i priveşte pe cei diagnosticaţi cu adenoidită cronică, ei mai pot avea un miros slab, pof fi apatici mai tot timpul şi pot acuza dureri dese de cap.
Pentru a preveni apariţia acestei boli, se impune o igienă riguroasă a mâinilor. Totodată, părinţii trebuie să le explice copiilor să nu îşi atingă nasul, ochii sau gura. În plus, celor mici li se va administra vitamina C în sezonul rece, pentru a scurta durata bolii sau vitamina D, care ajută la reducerea severităţii bolii.
