Foto: GoodFon

Foto: GoodFon
19 Mai 2020
881 accesări
0 comentarii

Foarte multe doamne și domnișoare sunt diagnosticate în ziua de azi cu fibrom uterin, adică o excrescență benignă a uterului, care apare, cel mai des, la femeile de vârstă reproductivă, dar nu este asociat cu un risc crescut de cancer uterin și aproape niciodată nu se transformă în cancer. Conform statisticilor, trei din patru femei dezvoltă fibroame uterine cândva pe parcursul vieții, dar majoritatea nu sunt conștiente de prezența lor, deoarece fibroamele uterine nu provoacă, de multe ori, vreun simptom. Totuși, oamenii de știință au descoperit în urma unui studiu faptul că femeile care au destulă vitamina D au un risc trei ori mai mic de a dezvolta fibrom uterin. Studiul s-a desfășurat pe o perioadă de trei ani de zile, fiind examinate aproximativ o mie de femei cu vârste cuprinse între 35 și 49 de ani, relatează specialiștii Elytis Hospital.

Astfel, femeile au fost scanate prin metode non-invazive pentru observarea fibroamelor și li s-au prelevat probe de sânge pentru a se analiza cantitatea de vitamina D din organism. Pentru scopurile acestui studiu, cantitatea de 20 nanograme de pe milimetru de sânge a fost considerată suficientă, dar experții sunt de părere că pentru un stil de viață sănătos este nevoie de cantități mai mari.

Ei au precizat că vitamina D se acumulează în corpul unei persoane atunci când se expune razelor ultraviolete, care interacționează cu substanțele chimice din piele și ajută corpul să producă mai multă vitamină D. Această vitamină se găsește, de asemenea, în lapte și suplimente alimentare.

În urma interpretării rezultatelor s-a constatat că femeile care aveau un nivel mai crescut de 25 -hidroxi D în sânge, reprezentau mai puține șanse de a dezvolta fibroame. Oamenii de știință susțin că dintre femeile participante, cele care petreceau mai bine de o oră pe zi în soare aveau un risc mai scăzut de apariție a fibromului, comparativ cu cele care nu obișnuiau să petreacă prea mult timp în compania soarelui.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU