Sursa: Dettol Arabia

Sursa: Dettol Arabia
03 Aprilie 2020
633 accesări
0 comentarii

Pentru că ne aflăm în plină pandemie de coronavirus, trebuie să stăm cu toţii cât mai mult timp în casă, pentru a preveni infectarea cu acest inamic invizibil. Dacă pe deasupra mai sunteţi şi însărcinată, atunci trebuie să aveţi şi mai multă grijă de voi.

Desigur, acest stat în casă prelungit va duce la o plictiseală teribilă. Nu ştiţi cum să vă petreceţi timpul? Specialiştii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna” vă dau câteva idei care, poate, vă vor fi de ajutor în această perioadă.

„Faceţi cumpărături online. Se apropie momentul mult aşteptat, când vă veţi ţine copilaşul în braţe, iar asta implică o serie de cumpărături pe care ar trebui să le faceţi (hăinuţe, accesorii şi chiar mobilier pentru noua lui cameră). Apoi, pictaţi pereţii din camera copilului, dacă sunteţi cât de cât talentată. Fă din hobby-ul tău un mic business.

În toată perioada sarcinii, aţi avut ocazia să vă cunoaşteţi mult mai bine, să vă daţi seama ce anume vă doriţi şi care sunt planurile dumneavoastră personale şi de familie pentru viitorul apropiat. Aveţi, cu siguranţă, un hobby pe care l-aţi ţinut tot timpul la nivel de pasiune, fără să încercaţi să îl transformaţi într-o activitate profitabilă”, sunt recomandările medicilor.

Aceştia sfătuiesc gravidele să citească, ori de câte ori se simt în stare, pentru că cititul are un efect pozitiv și asupra corpului. Ei sunt de părere că o carte ne poate relaxa mai bine decât o plimbare în parc sau decât atunci când ascultăm muzică. În plus, studiile arată că cine citește mai mult are un nivel scăzut al stresului.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU