Foto: Totul despre mame

Foto: Totul despre mame
19 Iulie 2020
813 accesări
0 comentarii

Hemangioamele sunt acele tumori benigne care rezultă din înmulţirea celulelor endoteliale, adică cele care alcătuiesc vasul de sânge. Acestea apar în primele zile de viaţă ale nou-născutului şi regresează, de cele mai multe ori, până la vârsta de zece ani.

În general, un sfert din hemangioamele apărute sunt vizibile chiar din primele ore de la dezvoltare, iar restul, peste câteva săptămâni. La ora actuală, hemangioamele sunt cele mai frecvente tumori benigne întâlnite în cazul copiilor. Localizarea lor este pe tegumente, dar şi la nivelul organelor interne.

Potrivit dr. Delia Ion, rareori se întâmplă ca hemangioamele să se agraveze şi să se complice cu necroze, ulceraţii sau hemoragii, care pot pune în pericol viaţa pacientului. De exemplu, dacă pacientul prezintă hemangioame cutanate, există posibilitatea de a avea şi malformaţii congenitale (la nivel cardiac, vascular sau nervos), deci copilul trebuie investigat mai amănunţit.

„Aceste celule apar sub formă de vase, care se umplu rapid cu sânge. În funcţie de localizarea lor, aspectul este diferit. Astfel, la suprafaţa tegumentelor seamănă cu nişte zmeure, iar dacă apar sub piele, au culoare violacee.

Desigur, mai există o categorie de hemangioame, cele care pot apărea pe ficat şi care pot atinge dimensiuni mult mai mari, care atacă, practic, sângele pacientului, care, mai departe, nu mai rămâne suficient pentru asigurarea necesarului celorlalte organe vitale. În ceea ce priveşte cauza apariţiei acestor tumori benigne, aceasta nu este cunoscută deocamdată, dar se studiază, în continuare, modul de dezvoltare şi se pare ca unii hormoni ar stimula această proliferare necontrolată”, a explicat medicul.

Localizarea cea mai frecventă - pe faţă şi gât

Dr. Delia Ion a precizat nu există o cauză genetică în dezvoltarea lor, acestea apărând spontan. Dispoziţia hemangioamelor este, în principal, la nivel tegumentar, în mod special pe faţă şi gât. Partea bună a lucrurilor este că nu se manifestă prin durere şi nu influenţează funcţiile regiunii unde se dezvoltă, dar poate deranja pacientul prin aspect.

Cert este că dimensiunea hemangiomului se modifică în timp, aşa că, dacă la naştere apare ca un punct roşu, acesta poate ajunge chiar la un diametru de 7-8 cm, având aspect spongios. Bineînţeles, pe lângă dimensiuni, se modifică şi forma şi consistenţa tumorii, dar cele mai multe rămân bine delimitate.

La scurt timp de la instalarea hemangiomului, acesta nu mai creşte, staţionând la aceeaşi dimensiune, apoi intră într-un proces de rezoluţie. De obicei, jumătate din tumori dispar până în vârsta de cinci ani, iar la zece ani, acest procent urcă până la 90%.

Medicul a mai spus că este posibil ca, după dispariţia hemangioamelor, să rămână nişte pete colorate la nivel tegumentar, chiar dacă există cazuri în care nici măcar hiperpigmentarea nu este vizibilă. Pentru că sunt benigne şi au o evoluţie favorabilă, hemangioamele necomplicate nu au indicaţie de tratament chirurgical. Cu toate acestea, ele trebuie evaluate la intervale de timp, pentru a nu se transforma în tumori maligne. Desigur, în cazul unei evoluţii nefavorabile, se poate interveni chirurgical pentru înlăturarea vaselor formate, pentru această procedură folosindu-se laserul.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU