04 Martie 2021
783 accesări
0 comentarii

În unele situaţii, medicii le recomandă părinţilor să le facă celor mici o ecografie abdominală, pentru a afla cauza suferinţelor lor. Potrivit dr. Ionela Popescu, ecografia abdominală investighează organele abdomenului parenchimatoase (ficat, splina, rinichi), dar şi cavitare (tub digestiv, căi biliare, veziculă biliară, căi urinare, vezica urinară). În plus, aceasta are capacitatea de a observa în detaliu peretele abdominal al copilului, precum şi cavitatea abdominală.

Totodată, printr-o ecografie abdominală, puteţi afla dacă au avut loc modificări ale organelor, care ar putea pune sănătatea în pericol. „La nou-născuţi, la sugari şi la copiii mici nu este nevoie de o pregătire prealabilă: copilul este hrănit conform programului obişnuit. Nu este necesar un repaus alimentar. Repausul alimentar este recomandat, însă, pentru copiii mai mari. De asemenea, copilului mare îi poate fi recomandată examinarea cu vezica urinară plină. Este recomandat a se face ecografie abdominală copiilor care au în familie boli cu transmitere genetică (spre exemplu ADPKD, mai cunoscut la noi ca rinichi polichistici)”, a precizat medicul.

Apoi, şi copiii cărora le-au fost descoperite modificări ecografice ale organelor interne abdominale sau cei care au o patologie digestivă, hepatică, renală sau au alte boli care au afectat organele cavităţii abdominale au indicaţia pentru o astfel de investigaţie. Totodată, ecografia mai este recomandată copiilor cu o creştere necorespunzătoare.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU