fertilizare-1330707444

fertilizare-1330707444
04 Martie 2012
848 accesări
0 comentarii
Cuplurile care nu pot avea copii vor putea apela, în curând, la mamă-purtătoare. Un proiect de lege recent, prezentat de Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi, propune naşterea prin procedura unei mame purtătoare, dar şi fertilizarea cu terţ donator.Comisia, împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant, au extins proiectul privind reproducţia umană asistată. Proiectul de lege subliniază că la asistenţa medicală în domeniul reproducerii umane pot apela numai cuplurile sau femeile singure diagnosticate cu infertilitate sau pentru a se evita transmiterea unei maladii la copil sau la un membru al cuplului. Legea nu este însă pentru femeile care îşi permit şi doresc să plătească o altă femeie pentru a-i purta o sarcină. Este exclus orice fel de beneficiu material pentru mama purtătoare. Proiectul stipulează că vârsta mamei purtătoare trebuie să fie cuprinsă între 18 şi 40 de ani, iar cea a mamei beneficiar între 18 şi 47 de ani. Conform prevederilor legislative, reproducerea cu mamă purtătoare se va realiza în baza unui contract încheiat la notar între cuplul beneficiar şi mama surogat. Cuplul poate deconta mamei purtătoare numai costurile medicale şi asigura o compensaţie materială echivalentă cu cinci tichete de masă pe zi pentru perioada sarcinii şi lăuziei. În cazul donatorilor de material reproducător, legea prevede tot o compensaţie de cinci tichete de masă. De asemenea, revocarea contractului de una dintre părţi atrage răspundere materială, cu excepţia unor cauze medicale. Mai este prevăzut că mama purtătoare, care nu trebuie să aibă nicio legătură genetică cu copilul, va preda copilul cuplului beneficiar în termen de 48 de ore de la naştere şi are dreptul la concediul de sarcină şi lăuzie.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea PERHAIŢĂ