26 Iulie 2019
732 accesări
0 comentarii

Multe dintre medicamentele găsite în farmacii, aprobate de autoritățile în domeniu, au efecte adverse care nu fuseseră detectate înainte să se pună în circulație. Chiar şi antiinflamatoarele nonsteroidale, ce sunt consumate în mod regulat de toată lumea, pot produce spitalizarea persoanelor cărora le sunt administrate şi, în cazuri extreme provoacă chiar şi moartea.

Conform datelor oferite de PillAdvised, se pare că pastilele fac uneori mai mult rău decât bine.

Din fericire, există alternativă la aceste substanțe periculoase - medicina integrată. Înainte de asta, însă, trebuie înțeles motivul pentru care pastilele pe care le știe toată lumea nu sunt sigure. Dacă privești numele dat acestor categorii de medicamente, se observă că mai toate conțin cuvintele „anti-”, „inhibitor”, „blocare”. Astfel, ele tratează anumite afecțiuni influențând procesul biochimic. Din păcate, însă, influențează şi alte funcții sănătoase ale corpului.

În plus, de multe ori, procesul chimic pe care îl inhibă nu reprezintă cauza principală a bolii, ci mai degrabă este tot un rezultat al acesteia. Astfel, pastilele nu restaurează funcțiile celulare corecte, ci doar inhibă hiper-activitatea celulară. Anti-inflamatoriile nonsteroidale sunt cel mai bun exemplu. Ele sunt reprezentate de pastile precum aspirina, ibuprofenul şi naproxenul şi reduc durerea blocând enzima numită ciclooxigenază.

Deși această enzimă produce durere, ea mai are şi alte roluri benefice, precum protejarea stomacului de efectele corozive ale acidului propriu, reglarea circulației sângelui către rinichi şi asigurarea unei bune activități a sistemului imunitar. Astfel, în urma consumului prea mare de anti-inflamatoare, pot rezulta ulcer gastric, sângerare intestinală, tensiune arterială mare. În plus, rinichii pot ceda şi pot apărea probleme ale sistemului imunitar, precum astm, psoriasis sau colită.

Pentru a evita toate aceste probleme, puteți apela la medicina integrată. Aceasta oferă metode alternative de vindecare pentru diverse afecțiuni, bazate pe echilibrarea stării fizice prin suprimarea hiperactivității celulare ce produce boala de la bun început.

Una dintre cele mai bune metode în medicina integrată este nutriția. Anumiți nutrienţi sunt esențiali pentru o bună funcționare a elementelor celulare. Cel mai bun exemplu îl reprezintă acizii grași omega-3. Aceștia se găsesc în peşte, semințe de in, nuci, fructe de mare şi verdețuri.

Consumând alimente bogate în omega-3, nu veţi mai avea nevoie de medicamente, corpul reușind să-şi păstreze un echilibru natural. Evitaţi produsele ce interacționează cu acești acizi. Exemple ar fi carnea şi uleiurile, fie că sunt din floarea-soarelui, porumb, șofran sau in, în exces.

Voluntarii în cadrul studiilor efectuate în acest sens, care au consumat alimente potrivite, cu efecte anti-inflamatorii, au resimțit îmbunătățiri considerabile în cazul unor afecțiuni precum artrita reumatoidă.

Madlena CĂLUGĂREANU

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii