25 Octombrie 2017
1940 accesări
0 comentarii

Prin Programul de Boli Cardiovasculare, derulat la nivelul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, se asigură tratamentul pacienţilor cu diverse afecţiuni cardiovasculare (stenoze arteriale severe, implantarea de stimulatoare cardiace, aritmii ventriculare maligne, aritmii complexe prin proceduri de ablaţie, anevrisme aortice prin tehnici hibride etc.).

„În ultimii ani, fiind conştienţi de necesitatea asigurării creşterii accesului pacienţilor la tratamentele specifice, au fost diversificate foarte mult programele finanţate, astfel că numărul bolnavilor trataţi prin proceduri de dilatare percutană, prin implantare de stimulatoare cardiace, precum şi celor trataţi prin intervenţii de chirurgie vasculară a crescut considerabil. Din punct de vedere financiar, bugetul alocat acestui program s-a triplat pe parcursul celor opt ani de derulare a programului, crescând în mod semnificativ şi numărul unităţilor medicale prin care se derulează acest program”, a explicat Aurelia Rădoi, purtător de cuvânt al CJAS Constanţa.

Reprezentanţii CNAS încurajează pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare să aibă un stil de viaţă sănătos ce trebuie asigurat printr-o alimentaţie sănătoasă, fără sare şi zahăr în exces, cu mişcare fizică zilnică în spaţii nepoluate, verificarea constantă a tensiunii arteriale, plus menţinerea sub control a valorilor colesterolului şi glicemiei.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU