02 Iulie 2019
665 accesări
0 comentarii

Cu toţii suntem conştienţi că zahărul, consumat în cantităţi mai mari dăunează, dar cu toate acestea, vrem să savurăm mereu câte o prăjitură, o bomboană etc. Fiţi mai responsabili! Medicii avertizează că un consum prea mare de zahăr rafinat poate declanşa grave dezechilibre nutriţionale, plus că este asociat cu un risc crescut de apariţie a cariilor dentare.

Copilaşii, în general sunt topiţi după dulciuri, dar aveţi grijă că un consum de zahăr şi produse zaharoase nu trebuie să depăşească 10% din aportul energetic zilnic.

În plus, o parte din aportul de zahăr sau fructoză provine din băuturile îndulcite cu zahăr sau îndulcitori calorici, care conţin doar „calorii goale”, fără nutrienţi beneficiu. Din acest motiv, se recomandă reducerea sau eliminarea acestora.

Totuşi, puteţi introduce în alimentaţia lor mixturi complexe de produse cu gust dulce care conţin lapte, ouă, unt, frişcă, fructe, pentru că acestea conţin, pe lângă glucide, cantităţi notabile de proteine, lipide, vitamine şi minerale. În cazul ciocolatei şi al altor preparate cu cacao trebuie avut în vedere că prezenţa oxalaţilor şi a taninurilor poate reduce absorbţia calciului, aspect important mai ales în cazul copiilor şi adolescenţilor, la care necesarul de calciu este foarte crescut.

De precizat că, pe lângă dezechilibrele nutriţionale pe care le generează, consumul în cantitate mare al produselor zaharoase se asociază cu risc crescut de apariţie a cariilor dentare. Astfel, nutriţia prietenoasă pentru dantură include: apa, laptele, consumul de alimente bogate în vitaminele B, C, D, E şi K, antioxidanţi şi minerale - calciu, fluor, fier, zinc.

De aceea, consumul de legume şi fructe ajută inclusiv la menţinerea sănătăţii dentare şi gingivale. Având în vedere că sucurile naturale de fructe sunt acide, se recomandă diluarea lor, atrag atenţia specialiştii.

Dacă ignoraţi sfaturile medicilor, riscaţi să faceţi carii dentare, obezitate şi diabet zaharat.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU