27 Noiembrie 2018
1254 accesări
0 comentarii

Aproximativ 70% din români nu s-au testat niciodată pentru a depista dacă sunt infectați cu virusul hepatitic C. Potrivit unui sondaj de opinie realizat recent de Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO), doar 6% din cei intervievaţi susțin că au făcut un astfel de test în ultimul an. Acest lucru în ciuda faptului că peste 90% dintre români sunt conștienți de gravitatea hepatitei C.

„Sănătatea este o responsabilitate în sine. Trebuie să fim mai orientați către prevenție și să ne testăm pentru a ne asigura că nu suntem purtători ai unor virusuri de boli infecțioase. În ceea ce privește hepatitele, începând din acest an, pentru persoanele asigurate, testarea se poate face gratuit, prin intermediul medicilor de familie. În plus, pentru hepatita C, există programul interferon free care poate fi accesat de către cei diagnosticați, începând cu gradul unu de fibroză”,a declarat Marinela Debu, președinte APAH-RO.

O lipsă a informării demonstrează și faptul că mai mult de jumătate dintre respondenți nu cunoaște faptul că, de anul acesta, fiecare persoană asigurată are dreptul să se testeze gratuit (analiza markerilor virali pentru hepatitele B și C) cu trimitere de la medicul de familie. „În România, aproximativ 600.000 de români trăiesc cu hepatită cronică C, iar aproximativ 800.000 au hepatită cronică B. Pentru a ne alinia obiectivului OMS de eliminare a hepatitelor virale până în 2030, trebuie să parcurgem etape importante precum prevenția și diagnosticarea. Controalele medicale nu trebuie să fie privite drept o ultimă soluție atunci când ne simțim rău, ci trebuie să devină o rutină anuală pentru a preveni complicațiile care ne pot afecta viața pe termen mediu și lung”,a mai precizat Marinela Debu.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea PERHAIŢĂ