scoala loc fumat 2

scoala loc fumat 2

1 scoala loc fumat 1

1 scoala loc fumat 1
26 Decembrie 2011
1090 accesări
0 comentarii

Dr. Vera Eniko Pall, medic pneumolog, Cabinet Verasante
Din păcate, la vârsta la care tinerii sunt tentaţi de ţigară, bătrâneţea şi boala sunt perspective îndepărtate şi nici banii nu constituie o problemă. Cei mai mulţi tineri folosesc banii de buzunar daţi de părinţi, pentru a-şi procura ţigări. Imaturitatea în gândire, lipsa de personalitate, teribilismul determină mulţi adolescenţi să încerce o ţigară şi cei mai mulţi, deşi fumatul nu le place, perseverează şi devin cu timpul dependenţi. Din păcate, şcoala e locul unde cei mai mulţi se molipsesc de fumat. Studiul realizat de TOTEM Communication pentru Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” Bucureşti confirmă şi constatările noastre, dar furnizează şi procente: „Dintre respondenţii care au renunţat la fumat cei mai mulţi au invocat ca principal motiv efectele fumatului asupra sănătăţii (28%). Alte motive invocate de către respondenţi au fost, în ordinea importanţei, lipsa nevoii de a fuma (17%), starea de rău indusă de fumat (14% - «fumatul îmi făcea rău»), precum şi costurile ridicate asociate (12%)”. În ceea ce priveşte intenţia de a renunţa la fumat, studiul a constatat că „o treime dintre respondenţii care au încercat să fumeze măcar o dată (34%) doresc să se lase de fumat în următoarele 6 luni, 23% nu doresc să renunţe la fumat, în timp ce unul din zece (9%) nu a luat o decizie în acest sens. În ultimul an, un sfert dintre cei care au fumat cel puţin o dată (25%) au încercat să se lase de fumat, iar o treime (34%) s-a lăsat deja de fumat”. Cel mai uşor mod de a fi nefumător e să nu te apuci de fumat. Familia nu e niciodată perfectă, şi din păcate părinţii fumători sunt permisivi şi înţelegători cu copiii în privinţa fumatului. Şcoala însă este o instituţie menită să ne formeze tinerii şi aici trebuie găsite metode de informare şi modelare eficiente. Nici legislaţia din România nu ajută prea mult, presiunea producătorilor de ţigări şi veniturile din accize fiind foarte mari. Totuşi din studiu rezultă că populaţia doreşte o legislaţie mai fermă: „Referitor la proiectele de lege ce privesc interzicerea fumatului în spaţiile publice, şapte din zece respondenţi (71%) (atât fumători cât şi nefumători) sunt de acord cu interzicerea fumatului în toate spaţiile publice închise. În ceea ce priveşte interzicerea fumatului în parcuri, grădini, plaje publice şi alte zone de agrement pentru public, aproximativ jumătate dintre respondenţi (52%) şi-au exprimat acordul cu privire la această măsură legislativă, doi din cinci respondenţi (39%) nu sunt de acord, iar unul din zece respondenţi (8%) nu şi-a format o opinie cu privire la această lege”. În ciuda scăderii veniturilor populaţiei, dependenţa de fumat determină fumătorii să taie alte cheltuieli în favoarea fumatului - fapt relevat şi de studiu: „Dacă ne raportăm doar la respondenţii care fumează în prezent, jumătate dintre aceştia (49%) au declarat că, în medie, cheltuiesc lunar între 100 şi 300 lei pentru procurarea ţigărilor, unu din cinci fumători (19%) alocă mai puţin de 100 lei lunar pentru procurarea ţigărilor, iar 16% cheltuiesc pentru procurarea ţigărilor între 301 şi 400 lei”. Cei care doresc să fie sprijiniţi să abandoneze fumatul pot apela 08008STOPFUMAT sau 0800878673 pentru a afla care este centrul STOP FUMAT cel mai apropiat. În Constanţa, echipa medic-psiholog îşi desfăşoară activitatea de consiliere şi tratament antifumat la Cabinetul de Pneumologie Verasante.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Redactor