Sfatul medicului ginecolog. Ce trebuie să faceți înainte de a rămâne însărcinată
Înainte de a avea un copilaș, este bine să vă pregătiți așa cum trebuie pentru frumoasa perioadă de nouă luni de sarcină care va urma.
Pentru a nu avea surprize, este indicat ca viitoarea mămică să își facă mai întâi un control ginecologic, o ecografie genitală și, bineînțeles, o serie întreagă de investigații de laborator, recomandate atât pentru ea, cât și pentru partener. În paralel, femeile sunt sfătuite să ia acid folic sau folat (metafolin) până la trei luni înainte de sarcină, pentru prevenirea defectelor fetale de tub neural (adică a anomaliilor creierului și coloanei vertebrale fetale, precum anencefalia, spina bifida).
„Aceste malformații ale tubului neural apar în stadii precoce de dezvoltare embrionară, când cele mai multe dintre femei încă nu se gândesc la sarcină, de aceea, este important să înțelegeți că numai administrat cu cel puțin o lună înainte de sarcină, acidul folic sau folatul au rolul de prevenire a apariției acestor defecte. Statisticile au arătat că femeile care iau doza zilnică recomandată de acid folic/folat cu cel puțin o lună înainte de sarcină reduc riscul acestor malformații cu 50-70% și cu 25% riscul de greutate mică a fătului la naștere. Acestea contribuie, de asemenea, la scăderea riscului de defecte la nivelul buzei superioare, a cerului gurii și a inimii fătului. În plus, sunt importante în anumite tipuri de anemie, iar administrarea lor reduce riscul de apariție a preeclampsiei”, a declarat dr. Mihaela Pețeanu, medic specialist Obstetrică-Ginecologie.
Mămicile nu trebuie să uite de analizele de laborator indicate de către medicul obstetrician, înainte de a rămâne gravide. Scopul acestor teste este de a evalua sănătatea și imunitatea pentru anumite infecții sau de a diagnostica anumite infecții care pot pune în pericol sarcina.
„Aceste infecții pot fi asimptomatice pentru organismul adult, dar pot da malformații grave fătului. Ca urmare a analizelor de laborator, puteți beneficia de vaccinare sau tratament chiar înainte de sarcină. De exemplu, în situația absenței anticorpilor pentru virusul rubeolei se recomandă vaccinarea antirubeolă și amânarea sarcinii cu trei luni. Probele de laborator care se recomandă pacientelor care vor să obțină o sarcină sunt profilul TORCH, TSH-ul, screening-ul pentru hepatita B și pentru hepatita C și screening-ul pentru trombofilie (genetică sau dobândită). De asemenea, la consultul preconcepțional se vor recolta probele de secreție vaginală pentru examenul bacteriologic, culturile bacteriene din colul uterin, testarea ADN/ARN pentru Chlamydia Trachomatis, testarea Mycoplasma Hominis și Ureaplasma Urealiticum, la care se adaugă testarea Babeș-Papanicolau”, a explicat medicul.
Renunțați la fumat!
Dr. Mihaela Pețeanu spune că femeile care vor să aibă un copil sănătos vor renunța și la fumat, dar mai ales vor fi atente la fumatul pasiv. De ce?
Pentru că fumatul scade fertilitatea ambilor părinți, prin reducerea oxigenării la nivelul organelor de reproducere, prin aceasta ducând la reducerea rezervei ovariene de ovocite, modificarea mucusului cervical și stimularea produceri de hormoni androgeni. Mai mult decât atât, fumatul produce 12-13% dintre cazurile de infertilitate. Totodată, fumatul crește riscul de sarcină extrauterină, prin modificarea motilității trompelor uterine, fiind dovedit că o treime dintre sarcinile extrauterine sunt provocate de fumat (acest risc este direct proporțional cu numărul de țigări fumate și se reduce dacă se întrerupe fumatul cu o lună înainte de sarcină).
Nu uitați că fumatul crește riscul de avort, de sângerare în timpul sarcinii, de prematuritate, de restricție de creștere intrauterină fetală, de moarte fetală ori de moarte subită a nou-născutului și chiar de apariție a infecțiilor respiratorii și a astmului la copil.
Înainte de toate, însă, renunțați la alcoolul concentrat, la alimentele care au conservanți, coloranți sau cantități mari de sare, la semipreparate și la alimentele tip fast-food/junk-food. Mâncați cât mai natural: fructe și legume crude sau gătite, salate, carne slabă, pește, vită, lactate de oaie sau capră, ouă, produse din cereale integrale etc.
Foarte important, beți apă plată sau minerală, ceaiuri de tei, mentă, mușețel, fructe de pădure, sucuri naturale proaspăt stoarse.