05 Iulie 2018
511 accesări
0 comentarii

În general, obturația canalului radicular reprezintă ultima încercare de a salva un dinte foarte cariat sau infectat. Potrivit dr. Tatiana Stoenescu, medic dentist, în mijlocul dintelui se află o cavitate numită endodonțiu, în care se află țesutul conjunctiv vascularizat și inervat - pulpa dentară, denumită și nerv.

La început, pulpa are un rol esențial în dezvoltarea dintelui, ca în cele din urmă să ajute la păstrarea sănătății acestuia, hrănind și hidratând dentina și smalțul. De precizat că funcția țesutului pulpei este una senzorială, atenționând asupra atacurilor nocive care pot afecta dintele - fisuri, carii profunde. Astfel, în momentul în care pulpa dentară este afectată de boală sau este lezată, aceasta moare. Ca urmare, se deschide o cale de penetrare a bacteriilor în dinte sau chiar în osul maxilarului, ceea ce duce la formarea abcesului sau căderea dintelui.

Din acest motiv, este necesar tratamentul endodontic, prin care se îndepărtează țesutul afectat și se obturează canalul radicular.

„Deși mulți ar spune că un dinte fără nerv este un dinte mort, eu aș vrea să-i contrazic. Dacă tratamentul a fost efectuat corect, dintele va funcționa în continuare normal, deși va fi mai vulnerabil decât unul sănătos”, a explicat medicul.

Specialistul a mai spus că pulpa dentară poate fi afectată în următoarele situații: în cazul unei carii profunde, dacă dintele este fisurat, atunci când se formează o carie secundară (sub obturație), în cazul unei obturații mari sau în cazul unei traume majore în zona feței. Cum vă dați seama că pulpa s-a infectat sau s-a inflamat? Bolnavul va începe să simtă o durere în dinte, în momentul în care mănâncă sau mușcă dintr-un aliment. În același timp, apare o hipersensibilitate dentară la alimentele reci sau fierbinți, se umflă fața, se înnegrește dintele, iar gingia de la baza dintelui este inflamată și dureroasă.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU