Sfatul medicului
302 accesări 27 Ianuarie 2023 0 comentarii

Terapie minim invazivă, în premieră în România, disponibilă acum, la Eva Med Center din Constanţa

În prezent, radiofrecvența este o formă de energie (curent electric cu o anumită frecvență) care produce căldură în țesuturile prin care trece. Tehnicile de tratare cu radiofrecvență a tumorilor canceroase sunt descrise încă din 1910, dar studiile medicale relevante au fost realizate abia în anii ’90, iar Agenția FDA (Food and Drug Administration din Statele Unite ale Americii) a aprobat din anul 2000 utilizarea terapiei cu radiofrecvență în tratamentul tumorilor hepatice nerezecabile chirurgical. Mai târziu, din anul 2012, ablația cu radiofrecvență a putut fi aplicată și în cazul tumorilor țesuturilor moi, inclusiv a fibroamelor.

De atunci radiofrecvența a fost folosită cu succes în tratarea tumorilor uterine, tiroidiene, hepatice, renale, mamare, osoase, pulmonare etc. Deși cu întârziere, această terapie minim invazivă foarte valoroasă este disponibilă pentru prima oară și în România, în Constanța, din decembrie 2022, la Eva Med Center, cu sediul în bulevardul Mamaia nr. 281, fiind efectuată de dr. Mihaela Pețeanu, medic specialist obstetrică-ginecologie, medicină materno-fetală, infertilitate.

„Ablația cu radiofrecvență a nodulilor fibromatoși este o procedură minim invazivă prin care țesuturile fibromului sunt devitalizate de către temperaturile de 1000 C produse de energia undelor de radiofrecvență. Procesul este denumit necroză prin coagulare. Această procedură terapeutică nechirurgicală este recomandată pacientelor cu fibrom uterin și infertilitate, precum și pacientelor cu fibrom uterin și sângerări menstruale abundente. Manevra constă în puncția transvaginală a fibromului uterin cu un ac cu vârf conductor, permanent sub control ecografic și expunerea tuturor zonelor fibromului uterin la acțiunea undelor de radiofrecvență care vor produce temperaturi de 100 grade Celsius și implicit necroza țesuturilor”, ne-a declarat medicul.

Avantajele majore ale ablației prin radiofrecvență a nodulilor fibromatoși sunt: evitarea intervenției chirurgicale, accesul transvaginal ghidat ecografic, conservarea fertilității, reducerea volumului fibroamelor cu 80% în şase luni, absența inciziei peretelui uterin sau a afectării peretelui uterin, posibilitatea tratării mai multor fibroame, recuperarea rapidă.

De precizat că prin tratarea nodulilor fibromatoși cu radiofrecvență se obține scăderea dimensiunii acestora, uneori chiar și dispariția acestora cu efecte favorabile asupra obținerii sarcinii sau a scăderii pierderilor de sânge menstrual. Examinarea ulterioară a pacientelor a arătat că scăderea volumului fibroamelor a fost de 25% după o lună, de 45% după trei luni și de 70% după șase luni. În ceea ce priveşte pierderile excesive de sânge la menstruație, acestea s-au ameliorat în 98% dintre cazuri.

De asemenea, s-a constatat că procentul de recidivă a nodulilor fibromatoși și de reintervenție este cel mai mic în cazul ablației prin radiofrecvență. Reintervențiile au fost necesare după doi ani doar în 11% dintre cazuri după radiofrecvență, în 18% dintre cazuri după histeroscopie și în 23% dintre cazuri după embolizarea arterelor uterine. Procedura se efectuează fără internare, sub analgosedare, pe cale vaginală și sub continuă monitorizare ecografică. Durata medie a procedurii este de 25 minute, iar timpul petrecut în clinică este în general de trei ore.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.