06 Martie 2018
5633 accesări
0 comentarii

Cum ne încearcă o răceală, dăm fuga la farmacie să luăm ceva care să ne amelioreze starea, să ne facă să ne simţim mai bine şi să ne putem continua activităţile în mod normal. Însă, puţini dintre noi ştim că medicamentele împotriva răcelilor şi gripei ne fac, pe termen lung, mai mult rău decât bine. Multe sunt pline de E-uri şi zahăr, aşa că, în loc să ne tratăm, ajungem să ne îndopăm cu chimicale şi cu doze imense de zaharuri.

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a realizat, recent, un studiu asupra medicamentelor şi suplimentelor alimentare tip pulbere pentru soluţie orală împotriva răcelii sau gripei. Au fost analizate, în total, 17 produse, de la distribuitorii prezenţi pe piaţa farmaceutică. Rezultatele sunt destul de greu de „digerat”. Din punctul de vedere al aditivilor alimentari, produsele au prezentat între doi şi nouă aditivi. Cei mai răspândiţi au fost E330, acidul citric, cel mai versatil şi mai folosit acid organic, aflat în 16 din cele 19 produse studiate, E331, citratul de sodiu – aditiv alimentar din categoria antioxidanţilor, aflat în 11 din cele 19 produse, şi E954, adică zaharina, aditiv alimentar cu rol de îndulcitor artificial, aflată în nouă din cele 19 produse.

Cele mai multe E-uri, nouă la număr, se regăsesc în compoziţia produsului Revigrip Hot Lemon Max, urmat de Modafen Hot Drink, cu opt E-uri, şi trei sortimente de Tantumgrip, cu câte şase E-uri. Tot şase aditivi sunt şi în ingredientele Coldrex MaxGrip Fructe de pădure şi mentol, în Theraflu Sinus răceală şi gripă şi în Fervex pentru adulţi. Coldrex MaxGrip Lemon, Theraflu Extra răceală şi gripă şi Coldrex Honey & Lemon au câte cinci E-uri, Coldrex Lemon, Fervex pentru copii, Herbaflu răceală şi gripă au câte patru E-uri, Propolis C răceală şi gripă pentru adulţi are trei aditivi alimentari, în timp ce Faringo Hot Drink, Propolis C răceală şi gripă pentru copii şi Gripovit Junior conţin doar câte doi aditivi. Gripovit Max C este singurul produs analizat cu un singur aditiv în compoziţie - E330, adică acidul citric.

Sarea creşte riscul de accidente cardio vasculare

Îngrijorător este că, din punct de vedere al conţinutului de sodiu, aproape jumătate din produse au înregistrat cantităţi de sare variind între 42,2 şi 135,8 mg. Asta în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu recomandă consumul a mai mult de 5 grame, adică echivalentul unei linguriţe de sare, zilnic. Cantitatea medie de sare consumată de o persoană, zilnic, este de 9 - 12 grame. Reducerea acesteia la mai puţin de 5 grame poate reduce riscul de boli cardiovasculare, infarct sau accident vascular cerebral. De altfel, în România, în perioada 2010 – 2016, 576.328 de persoane au suferit un accident vascular cerebral.

Un semnal de alarmă pentru părinţi ar trebui să fie şi prezenţa sorbitorului, adică E420, în compoziţia medicamentelor destinate copiilor.

Supa de pui şi ceaiul cu lămâie sunt mai indicate

Deşi extrem de des folosite toate aceste produse nu fac miracole şi nici nu ne vindecă pe loc, ci doar ne ameliorează simptomele. Însă acest lucru îl putem obţine şi tratându-ne cu o banală aspirină şi un paracetamol, combinate cu puţin repaus, o supă caldă de pui, un ceai călduţ, îndulcit cu puţină miere. În loc de E330, pe care îl veţi găsi din belşug în suplimentele din farmacii, consumaţi multe citrice şi sigur vă veţi simţi mai bine. Medicii recomandă consumul multor lichide şi nu fierbinţi, eventual administrarea de antitusive şi expectorante, deşi tot ceaiul de ceapă face minuni, băi de aburi pentru decongestionarea nasului, consumul de piper, usturoi, ardei iute, pentru a decongestiona sinusurile, iar, pentru gât, dropsurile mentolate pot fi utile deoarece umidifică gâtul şi desfundâ nasul.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea PERHAIŢĂ