16 Decembrie 2016
1844 accesări
0 comentarii

Sarcina poate determina îndepărtarea musculaturii abdominale, denumită în termeni medicali, diastaza muşchilor drepţi abdominali. Acest termen se referă la depărtarea muşchilor drepţi abdominali, la nivelul liniei albe dintre ei. Afecţiunea apare, deoarece uterul împinge cu forţă în peretele abdominal, iar secreţia de hormoni determină „înmuierea” ţesuturilor de legătură.

Această problemă devine deranjantă după naştere, când muşchii abdominali sunt slabi. Depărtarea muşchilor abdominali poate agrava durerile lombare joase şi instabilitatea pelvină. Diastaza muşchilor drepţi abdominali, produsă într-o sarcină anterioară, creşte probabilitatea şi severitatea acestui simptom la următoarea sarcină.


Un risc crescut, pentru depărtarea muşchilor drepţi abdominali, îl au femeile cu mai multe naşteri, cele minione, cele care prezintă hiperlordoză sau cu un tonus scăzut al musculaturii abdominale.


„Kinetoterapia joacă un rol extrem de important în tratarea diastazei, exerciţiile clasice, pentru tonifierea abdomenului, fiind contraindicate, acestea putând agrava depărtarea muşchilor. Exerciţiile special adaptate pentru această afecţiune, combinate cu aplicări de Kinesio Taping, pot trata cu succes diastaza muşchilor drepţi abdominali. Se pot trata şi alte neplăceri create de perioada de sarcină, cum ar fi: durerile de spate, scăderea tonusului muscular general, scăderea tonusului musculaturii pelviene, îngreunarea circulaţiei membrelor inferioare”, explică specialiştii Medstar General Hospital.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii