23 Octombrie 2019
832 accesări
0 comentarii

Aveţi impresia că nu mai auziţi bine, vă doare gâtul sau aveţi probleme cu nasul? Mergeţi la medic! Specialişii recomandă, chiar, în unele situaţii, endoscopia ORL, în scop diagnostic.

Dr. Victor Loghin, medic specialist ORL, spune că procedura se efectuează cu ajutorul unui endoscop flexibil, cu sisteme video şi proiectare pe monitor.

„Investigaţia are ca scop vizualizarea zonelor respective - fose nazale, faringe, hipofaringe, gura esofagului, laringe, astfel putându-se pune în evidenţă eventualele leziuni existente şi dirijarea bolnavului deja diagnosticat spre un centru clinic unde va continua tratamentul. Procedura nu are contraindicaţii, singura limitare fiind legată de vârsta pacientului, dar şi de capacitatea de colaborare a acestuia, copiii mici neputând fi examinaţi în acest mod decât rar”, a afirmat medicul.

Această endoscopie ORL este, deci, o investigaţie de o importanţă deosebită, care completează examenul clinic ORL şi care evidenţiază unele aspecte care, în cursul unei examinări simple nu pot fi evidenţiate. Totodată, endoscopia pune un diagnostic sigur, scoţând în evidenţă diferite boli din sfera ORL: rinite, rinosinuzită, polipoza nazală, corpi străini la nivelul foselor nazale, tumori rinosinusale, tumori ale rinofaringelui, faringite cronice, laringite acute şi cronice. Uneori, se observă că pacientul suferă de pareze sau paralizii ale corzilor vocale, tumori maligne sau benigne ale laringelui, diferite cauze ale disfoniei.

Nu în ultimul rând, endoscopia poate asista diferite proceduri şi mici intervenţii de tipul electrocauterizării sau cele folosind radiofrecvenţa, cum ar fi tratamentul rinitei cronice.

Aşa că, dacă medicul observă o modificare la nivelul foselor nazale sau dacă are motive să vizualizeze şi zona din spatele nasului, el va solicita o examinare endoscopică, în cadrul căreia, cu ajutorul unei camere video, vă va analiza de aproape zonele de care este interesat.

XXX

Cele mai frecvente manevre de acest tip sunt endoscopia nazală şi laringiană. Endoscopia nazală se efectuează cu o tijă foarte subţire şi, cu o anestezie locală, medicul vede foarte clar interiorul foselor nazale şi zona din spatele nasului, numită cavum sau rinofaringe. Apoi, există endoscopia laringiană, cu ajutorul căreia se efectuează analiza corzilor vocale.

Alte manevre ce pot fi efectuate în cabinetele medicilor specialişti sunt cele de examinare a nervilor cranieni şi testele vestibulare pentru investigarea problemelor de echilibru. De asemenea, dacă pacientul are auzul afectat, i se va recomanda efectuarea unei audiograme şi eventual alte investigaţii.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU