Hidratarea este extrem de importantă pentru sănătatea creierului, chiar mult mai mult decât aţi putea crede. Deși consumul de apă este adesea asociat cu menținerea sănătății fizice generale, specialiștii atrag atenția asupra impactului profund pe care statusul hidric îl are asupra funcțiilor neurologice și cognitive. Practic, apa nu este doar un lichid esențial vieții, ci un adevărat aliat în prevenția și gestionarea bolilor neurologice.
Creierul uman este format în proporție de peste 70% din apă şi chiar și o pierdere ușoară de lichide poate influența negativ procesele neurofiziologice, afectând memoria, atenția, viteza de reacție și starea emoțională, a explicat dr. Teodora Muller, medic neurolog. Potrivit acesteia, efectele deshidratării se resimt rapid, mai ales în cazul persoanelor vârstnice sau a celor cu afecțiuni cronice.
Studiile recente în domeniul neurologiei au arătat că deshidratarea, chiar și de intensitate redusă, poate determina o scădere semnificativă a performanței cognitive. În viața de zi cu zi, acest lucru se poate traduce printr-o capacitate scăzută de concentrare, apariția oboselii persistente și declanșarea durerilor de cap. „Pentru persoanele predispuse la migrene, consumul insuficient de apă este adesea un factor declanșator. Din fericire, o hidratare corespunzătoare poate reduce frecvența și intensitatea crizelor migrenoase”, mai adaugă dr. Muller.
Hidratarea, esențială în recuperarea neurologică
În cazul pacienților cu accidente vasculare cerebrale (AVC), menținerea unui volum adecvat de lichide în organism este crucială. Hipovolemia - scăderea volumului de sânge circulant - este frecvent asociată cu un prognostic mai slab, un risc crescut de tromboze și o perioadă de recuperare prelungită. „În astfel de situații, fiecare aspect care poate fi controlat, inclusiv hidratarea, contează enorm în evoluția bolii și în șansele de revenire funcțională a pacientului”, subliniază medicul.
De exemplu, în bolile neurodegenerative, cum sunt boala Alzheimer sau Parkinson, hidratarea contribuie la menținerea echilibrului neuronal și reduce riscul episoadelor de confuzie sau delir, în special în stadiile avansate. De asemenea, o bună hidratare poate susține eficiența tratamentelor și îmbunătăți calitatea vieții.
Pentru pacienții cu epilepsie, echilibrul electrolitic, strâns legat de hidratare, este esențial pentru stabilizarea activității cerebrale și reducerea riscului de crize. Nu în ultimul rând, în scleroza multiplă și neuropatiile periferice, un aport adecvat de lichide previne complicații frecvente precum constipația și infecțiile urinare, dar și simptomele neplăcute de oboseală accentuată.
„Pentru noi, medicii neurologi, educarea pacienților în privința consumului de apă este parte integrantă din managementul afecțiunilor cronice, mai ales la vârstnici și la pacienții cu comorbidități. Un gest aparent simplu, precum a bea suficientă apă zilnic, poate avea efecte terapeutice vizibile pe termen lung”, afirmă dr. Teodora Muller.
Organizațiile internaționale din domeniul sănătății recomandă un consum zilnic de minimum 1,5 - 2 litri de apă pentru un adult, în funcție de vârstă, sex, nivel de activitate și condiții de mediu. Însă, în cazul pacienților cu afecțiuni neurologice, necesarul poate varia, iar monitorizarea atentă a hidratării devine o componentă vitală a îngrijirii.