Foto: Totul despre mame

Foto: Totul despre mame
28 Iulie 2020
606 accesări
0 comentarii

În această perioadă, foarte mulţi copii se confruntă că neplăcutul rotavirus, o infecţie digestivă care se transmite extrem de uşor de la un micuţ la altul.

De cele mai multe ori, a precizat dr. Mariana Stan, afecţiunea este mai des întâlnită la copiii de vârstă mică, deşi există posibilitatea infecţiilor repetate, cu diferite tulpini ale virusului. Partea bună a lucrurilor este că, după infecţiile repetate cu tulpini diferite de rotavirus, copiii dezvoltă imunitate parţială la acest virus.

„Acest rotavirus este foarte contagios şi orice persoană poate face boala, dar ea apare mai des şi se răspândeşte întocmai mai ales în colectivităţile cu copii mici, respectiv creşe sau grădiniţe.

Principalul mod de transmitere este prin fecale, aşa că, dacă micuţul atinge fecale contaminate sau locuri unde acestea au fost prezente, iar apoi duce mâna la gură, atunci poate contracta imediat virusul. Totodată, el poate transmite virusul atunci când nu se spală pe mânuţe, înainte de masă sau după ce merge la baie. De asemenea, atingerea oricărei suprafeţe contaminate cu rotavirus urmată de băgarea mâinii în gură duce la o infecţie cu acest virus.

Mai grav este că virusul rămâne activ pe mâini timp de patru ore, pe suprafeţe uscate timp de zece zile, iar în zone umede, timp de săptămâni întregi”, a subliniat medicul.

În ceea ce priveşte perioada de incubaţie cu rotavirus, aceasta durează aproximativ două zile, iar simptomele încep să apară în decurs de două-trei zile de la contaminarea cu virusul. Manifestările bolii includ: febră, vărsături, diaree apoasă, crampe abdominale, rareori rinoree sau tuse. Înainte de toate, diareea apoasă este principalul simptom al bolii şi poate dura chiar şi o săptămână întreagă.

Deseori, se întâmplă ca, din cauza diareii, copilul să se deshidrateze puternic. Pentru a nu se ajunge la complicaţii, se recomandă să mergeţi de urgenţă la medic, dacă cel mic manifestă simptome ale deshidratării sau ale infecţiei cu rotavirus.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU