08 Ianuarie 2020
1354 accesări
80 comentarii

De cele mai multe ori, erupţia dinţilor bebeluşului îi provoacă acestuia o durere destul de puternică şi o stare de disconfort. Medicii spun că alveolele dentare ale micuţului dumneavoastră sunt pregătite pentru erupţia dinţilor de lapte imediat după naştere şi erup, în general, în perechi.

Aşa se face că prima dată apar cei doi dinţi de jos, din centru, apoi, după o lună sau două, apare perechea centrală de sus. Desigur, uneori se poate întâmpla ca bebeluşului să îi apară patru dinţişori pe arcada maxilară de sus, fără vreunul jos, sau invers.

Dr. Ana Chirilă, medic dentist, spune că, de regulă, la şase luni apar incisivii centrali inferiori, la opt luni apar incisivii centrali superiori, la zece luni apar incisivii laterali inferiori şi superiori, urmând ca la 14 luni să apară primii molari, la 18 luni caninii, iar la doi ani molarii secundari.

„De fiecare dată, când le va ieşi un dinţişor, veţi observa că cel mic are tendinţa de a roade diferite obiecte, dar mai ales jucării, care le mai alină din dureri. Practic, nevoia de a molfăi mereu ceva nu este altceva decât un răspuns la senzaţia ciudată pe care o resimt în gingii. Cu toate că reprezintă un pas normal în dezvoltarea bebeluşilor, saliva în exces poate marca apariţia unui dinţişor. Aşa că, adulţii trebuie să fie atenţi şi la celelalte simptome. Spre exemplu, înainte de erupţia unui dinte, gingiile bebeluşilor vor avea un aspect roşiatic şi umflat. Uneori, gingia se umflă odată cu dintele care va erupe, pe care îl poţi vedea cum îşi face apariţia sub piele. Pentru că erupţia dentară are tendinţa de a se produce în etape, copiii vor începe să fie mai agitaţi, mai nervoşi. Câteodată, ei vor avea tendinţa de a se trage şi de urechi, un alt semn că le ies dinţişorii”, a explicat specialistul.

Dr. Chirilă a precizat că, în cazul în care cei mici au început deja diversificarea, este posibil ca în momentul în care părinţii vor încerca să îi hrănească, să refuze mâncarea, din cauza faptului că linguriţa le jenează gingiile.

XXX

Desigur, există şi situaţii în care ei vor avea tendinţa de a mânca mai mult ca de obicei, pentru că simt nevoia de a pune o contrapresiune pe gingii. Pentru a-i mai scăpa de dureri, atât mama, cât şi tatăl le pot amorţi uşor gingiile copilaşilor, prin umezirea unei cârpe curate şi îngheţarea uşoară a acesteia la congelator. Materialul dă o senzaţie de bine, iar faptul că este rece ca gheaţa va amorţi uşor gingiile inflamate.

Bineînţeles, şi jucăriile din silicon sau cauciuc special prevăzute pentru această etapă din viaţa bebeluşului reprezintă o altă variantă eficientă, mai ales dacă sunt răcite în prealabil la frigider. Nu în ultimul rând, se recomandă folosirea gelului dentar cu efect anestezic, care poate fi o soluţie foarte eficientă.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

44 comentarii

joi, 24 iulie
pyak2
Dcjsqr ckqvno

More posts like this would add up to the online play more useful. pharmacie en ligne fiable cialis professional

luni, 21 iulie
ki1bh
Dqlzkj bmaabo

I’ll certainly carry back to skim more. https://prohnrg.com/product/lisinopril-5-mg/

duminica, 20 iulie
ConnieRam
Hmufcw zdtida

This website really has all of the low-down and facts I needed about this case and didn’t comprehend who to ask. https://ursxdol.com/furosemide-diuretic/

18 iulie
7n2ek
Awpgti vsupwg

This website absolutely has all of the bumf and facts I needed about this participant and didn’t know who to ask. https://buyfastonl.com/isotretinoin.html

18 iulie
ConnieRam
Tdubpk lavpbf

More articles like this would remedy the blogosphere richer. click

14 iulie
3oy69
Ftlpyz rfjaev

tadalafil 5mg generic from us - on this site when will teva's generic tadalafil be available in pharmacies

12 iulie
frphq
Hjyljj hpejhn

cialis and poppers - https://ciltadgn.com/ is tadalafil peptide safe to take

11 iulie
y047u
Diglwq ewoyyb

buy generic cenforce - https://cenforcers.com/ buy generic cenforce

10 iulie
mo0fl
Kpokju tvftjo

fluconazole order - site diflucan 100mg price

3 iulie
c4dhg
Zpznhm lwgpzs

buy ed pills us - non prescription erection pills medication for ed

123...5
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU