Sursa foto: Medical News Today

Sursa foto: Medical News Today
26 Februarie 2020
744 accesări
0 comentarii

Trist, dar adevărat. La ora actuală, cancerul pancreatic nu este doar o afecţiune foarte greu de tratat, dar are o rată a mortalităţii extrem de ridicată. Din nefericire, foarte mulţi bolnavi sunt diagnosticaţi cu această cruntă maladie în stadii avansate, când nu se mai poate face nimic pentru ei. De obicei, afecţiunea este întâlnită mai ales la persoanele vârstnice, iar conform statisticilor, vârsta medie a pacienţilor diagnosticaţi cu cancer de pancreas este de 72 de ani.

Potrivit dr. Raluca Anton, de cele mai multe ori, simptomele încep să apară abia atunci când tumoarea a atins deja o dimensiune considerabilă. Ghinionul este că, practic, din acel moment, pacientul poate intra oricând în metastază.

„Oamenii ajung disperaţi la medic, în faze avansate ale bolii. Nu le putem spune, însă, că există teste preliminare eficiente pentru detectarea cancerului pancreatic, deşi se încearcă din răsputeri acest lucru. Ca urmare, este vital să recunoaştem semnalele de alarmă pe care organismul ni le dă, pentru a creşte, astfel, şansele de supravieţuire. Mă refer aici la durerile abdominale repetate. Deci, dacă simţiţi orice fel de durere în această zonă, este posibil ca aceasta să fie cauzată de tumoră. Este vorba despre dureri clasice, abdominale, care se duc spre spate”, a explicat medicul.

Apoi, în starea acestor bolnavi apare icterul, aşa că pielea şi albul ochilor devin gălbui. În acelaşi timp, bila, care ar trebui să treacă din ficat în sistemul intestinal, este blocată când cancerul pancreatic creşte în jurul tractului, iar acest blocaj îngălbeneşte corpul.

Persoanele care observă că au scaunul de o culoare prea deschisă ar putea să se confrunte, de asemenea, cu probleme de sănătate. În plus, trebuie luată în calcul şi urina închisă la culoare.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU