Sursa UC San Francisco

Sursa UC San Francisco
19 Iunie 2020
841 accesări
0 comentarii

Ați rămas însărcinată? Primele trei luni au trecut ușor, fără prea multe schimbări, dar în cel de-al doilea trimestru de sarcină, bebelușul începe să se dezvolte, la fel ca și corpul femeii, care suferă o serie de transformări.

Astfel, după 16 săptămâni, copilul are deja degete la mâini și la picioare, are mimică facială. Peste alte trei săptămâni, i se dezvoltă sistemul imunitar și este tot mai energic: se joacă cu cordonul ombilical, împinge piciorușele. În aceste condiții, îl puteți liniști dacă vă mângâiați burtica, spun specialiștii Spitalului de Obstetrică și Ginecologie „Euromaterna”.

„Dacă este fetiță, sistemul reproducător este deja format, dar, dacă este băiețel, sistemul reproducător este aproape complet format. Mai târziu, în săptămâna 20, cel mic începe să înghită cantități din ce în ce mai mari de lichid amniotic, ceea ce-i provoacă sughițuri și este din ce în ce mai receptiv.

La acest moment, i s-au format complet oasele urechii interne și-i puteți vedea năsucul, ajuns acum la forma completă. Lovește din ce în ce mai des și mai puternic cu piciorușele și mânuțele. Apoi, în săptămâna 21, inimioara îi bate din ce în ce mai tare (o puteți auzi cu stetoscopul), iar placenta este formată şi ea.

După aceea, la 24 săptămâni, pielea copilului începe să se îngroașe. Poate auzi mai bine, iar sunetele bruște îl pot face să sară. În această perioadă, ochii ii sunt deschiși și are momente de somn şi de trezire”, au precizat specialiştii „Euromaterna”.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU