18 Octombrie 2019
629 accesări
0 comentarii

Bursita este o boală care îi afectează, în special, pe vârstnici, dar oricine poate fi diagnosticat cu această afecţiune. De cele mai multe ori, cauzele principale ale bolii sunt suprasolicitarea articulaţiilor sau mişcările repetitive.

Altfel spus, bursita este o inflamaţie a bursei, o mică formaţiune plină cu lichid care se produce prin frecare, între un corp dur şi un os, rotulă sau cot, de obicei. Bursele se pot regăsi în tot organismul, în interior şi pe articulaţii, dar şi în alte locuri în care există riscul frecării sau al presiunii.

Totodată, bursitele pot apărea oriunde în organism, acolo unde există o bursă şi unde inflamaţia determină umplerea cu fluid a acesteia.

„Bursitele pot fi doar puncţionate, dar, în funcţie de vechime, se poate ajunge şi la operaţii. Altfel spus, aceasta este celebra boală a parchetarilor de pe vremuri. Oricum, şi la ora actuală ajung la spital numeroase persoane cu această afecţiune”, a precizat dr. Alexandru Şerban, medic specialist ortoped.

Bursita este uşor de identificat, pentru că persoana afectată începe să execute mişcări repetitive ale uneia sau ale mai multor articulaţii. Deşi simptomele variază în funcţie de locaţia problemei, cele mai frecvente se referă la sensibilitate în jurul articulaţiei afectate, inflamaţii, roşeaţă, dureri articulare, febră, dar mai ales rigiditate.

Specialiştii susţin că bursita poate fi, totuşi, prevenită prin executarea unor exerciţii de întărire a musculaturii adiacente bursei afectate sau a zonelor ce sunt supuse activităţilor repetate şi presiunilor mari, îndelungate. De asemenea, se pot face exerciţii de creştere a mobilităţii articulare. Nu în ultimul rând, încercaţi să vă protejaţi zonele suprasolicitate. Acest lucru îl puteţi face prin folosirea unor perne, dacă trebuie să staţi mult timp în genunchi şi chiar repaus din activităţile ce pot duce la formarea de bursite.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU