24 Septembrie 2019
975 accesări
0 comentarii

Fiecare om a avut, măcar o dată, senzația de gură amară. V-ați întrebat, însă, ce boli poate prevesti acest gust amar? Pe de o parte, susțin specialiștii, poate fi vorba despre un simptom al unei boli grave, dar poate fi și semnalul de alarmă al corpului în cazul în care ați consumat anumite alimente în exces sau aveți un deficit de bilă.

Dr. Florentina Butacu, medic de familie spune că această afecțiune poate fi declanșată de probleme respiratorii, infecții bacteriene și alte afecțiuni, până la administrarea anumitor medicamente. Mai mult decât atât, medicii atrag atenția că, în cazul în care acest gust neplăcut persistă, poate reprezenta un semn al unei boli a ficatului.

De exemplu, și boala de reflux gastro-esofagian reprezintă o cauză frecventă a gustului amar în gură, mai ales că sucul gastric este împins în sus, spre gât, iar în acest fel se schimbă și gustul mâncării.

Înainte de toate trebuie să știți că una dintre cauzele bolii de reflux gastro-intestinal este mâncatul fără măsură ori consumul de mâncăruri grase și picante. Nu trebuie omise nici anumite medicamente, care pot avea efecte neplăcute asupra gustului, cum este cazul antidepresivelor pentru anxietate și tulburări de personalitate, vitaminele prenatale și chiar antibioticele. Chiar dacă este greu de crezut, până și dereglările hormonale pot declanșa acest simptom, care este simțit, în mod special de către viitoarele mămici.

„Rețineți, boala este tratabilă, prin intervenția imediată în stilul dumneavoastră de viață. Ca urmare, începeți să tăiați de pe listă alimentele grase și alimentele prelucrate și veți observa că vă veți simți mult mai bine. În plus, obțineți un efect și mai rapid dacă nu mâncați înainte de culcare, ci cu câteva ore înainte”, a explicat medicul.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU