05 Septembrie 2017
13115 accesări
0 comentarii

Frecvent, multe persoane resimt dureri în partea dreapta, sus, a abdomenului. De cele mai multe ori, această durere indică o afecţiune a ficatului sau a colecistului (fierea). Pentru a scăpa de disconfortul creat de un colecist mărit, pacienţii sunt sfătuiţi să meargă la un consult de specialitate şi să facă o ecografie abdominală, pentru a putea fi depistate şi eventualele complicaţii.

Potrivit specialiştilor, ecografia abdominală este o investigaţie care, în zilele noastre, a devenit de rutină. Ea poate fi făcută şi în cabinetele medicilor de familie, a celor care au această competenţă. Specialiştii spun că, atunci când medicul de familie sau medicul ecografist spune pacientului că are colecistul mărit, acesta intră puţin în panică, pentru că nu stie prea multe informaţii despre acest lucru.

El este îndrumat spre medicul specialist, care poate fi un gastroenterolog sau chiar direct spre chirurgie, dacă acest colecist mărit mai conţine şi altceva înăuntru, adică acele pietre care pot fi văzute şi detectate tot prin ecografia abdominală.

„Acest colecist, sau cum i se spune in limbajul multor pacienti, fiere, conţine un lichid, bila, care este un produs de secreţie al ficatului. Colecistul colectează bila, adică în 24 de ore, în jur de 800 ml, 1200 ml, poate şi mai mult. Această cantitate diferă, în funcţie de regimul alimentar al pacientului şi de constituţia şi bagajul genetic pe care îl are. Acest lichid, între mese, prin anumite canale, ajunge în colecist. Evident, bila are un rol foarte important în digestie, în absorbţia vitaminelor, în absobţia lipidelor, de aici şi unul dintre factorii favorizanţi ai patologiei colecistului, apariţia diverselor boli şi a litiazei biliare, a formării pietrelor în colecist”, a explicat dr. Daniel Costea, medic primar, chirurgie generala, MEDSTAR General Hospital.

Ce simptome apar când colecistul este mărit

Când colecistul este mărit, din cauza inflamaţiei, apare durerea, semnul care alarmează pacientul. Este o durere cu o localizare specifică, în etajul abdominal superior, în partea dreaptă a abdomenului superior, sub coaste.

„Oamenii ştiu că, atunci când îi doare în dreapta sus, sub coaste, ori au probleme cu ficatul, ori cu fierea. De aceea este şi importantă ecografia, pentru a face diferenţa, pentru a şti exact dacă problema e la nivelul ficatului sau al colecistului. Alte simptome mai pot fi febra sau vărsăturile. Acestea apar atunci când există o evoluţie mai îndelungată a bolii şi duc spre o anumită complicaţie, acele colici biliare sau chiar un blocaj de către o piatră a unui canal biliar”, mai spune medicul specialist.

Cele mai des întâlnite simptome ale colecistului mărit sunt: durerea, greaţa şi gustul amar. Alimentaţia joacă un rol important în menţinerea sănătăţii colecistului. Specialiştii afirmă că există anumite alimente care stimulează evacuarea bilei din colecist şi care provoacă colica biliară, fiind extrem de dureroasă, mai ales dacă există şi pietre.

De regulă, medicii îi sfătuiesc pe pacienţi să evite aceste alimente (grăsimi, prăjeli, tocături, tochituri, ouă, ciocolată etc), pentru a ţine la distanţă complicaţiile. Medicii recomandă apelarea la intervenţia chirurgicală, doar dacă este neapărat nevoie, când există o infecţie sau pietre de mari dimensiuni, deoarece, altfel, operaţia poate fi urmată şi de neplăceri, de aceea, după efectuare se recomandă ca pacientul să aibă un anumit regim alimentar, pentru toată viaţa.

Dacă aveţi simptome care vă arată că aţi putea suferi de o afecţiune a colecistului, cel mai important este să mergeţi la un consult de specialitate sau să efectuaţi o ecografie abdominală, deoarece fiecare caz în parte este diferit, iar evaluarea trebuie să fie individuală. Medicii avertizează pacienţii să nu se trateze după ureche sau de pe internet şi să urmeze sfaturile medicului curant.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU