17 Septembrie 2019
710 accesări
0 comentarii

Chiar dacă cel mic a început să aibă febră, nu vă speriaţi! Încercaţi să-i scădeţi temperatura, dar nu faceţi nimic de capul vostru. Potrivit dr. Iolanda Petcu, medic de familie, este foarte important ca atunci când copilul dumneavoastră are febră să nu recurgeţi, sub nici o formă, la automedicaţie, şi mai ales să nu îi daţi antibiotice, pentru că i-aţi putea face mai mult rău. Singurul lucru care trebuie făcut în astfel de situaţii este să vă duceţi micuţul la un consult de specialitate, în care medicul să ofere un diagnostic şi mai ales un tratament corespunzător.

De reţinut, însă, că febra este un simptom care poate apărea în mai multe afecţiuni şi situaţii, unele virale, unele nu. Pentru că vremea a început să se schimbe, ziua este cald, iar temperaturile scad considerabil noaptea, copiii de vârstă mai mică sunt cei mai afectaţi.

„Febra este acea temperatură corporală care depăşeşte 37,2 grade Celsius măsurată axial, 37,5 grade Celsius oral şi 38 de grade Celsius măsurată rectal. În momentul în care copilul are febră mare sau ajunge la convulsii febrile, pe lângă medicamentele folosite, puteţi apela şi la împachetările în cârpe umezite cu apă, duşuri la temperatura corpului şi desigur, creşterea cantităţii de lichide, respectiv apă sau ceai. Un alt sfat ce nu trebuie ignorat, nu îmbrăcaţi copilul cu febră gros, pentru că acest lucru nu îl ajută deloc la scăderea temperaturii corporale”, a explicat medicul.

Când viroza îşi face simţită prezenţa, copilul respiră mai greu, are febră, strănută şi are o stare generală proastă. Totuşi, trebuie să ştiţi că febra este un semnal de alarmă că ceva se întâmplă în corp, dar în acelaşi timp este o formă de apărare a corpului.

„În concluzie, să nu vă lipsească niciodată din casă antitermicele. Daţi-i copilului medicamentul şi după aceea mergeţi cu el la medic. Aceste antitermice sunt nişte medicamente care scad febra, numite uneori şi antifebrile sau antipiretice. Le veţi găsi peste tot în farmacii, cel mai des sub formă de siropuri, majoritatea având la bază ibuprofen sau paracetamol, ambele substanţe fiind eficiente în reducerea febrei”, a completat dr. Petcu.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU