În timpul vieţii intrauterine, la băieţei se dezvoltă şi testiculele şi de la începutul dezvoltării lor, acestea se află în abdomen. În mod normal, înainte de naştere, testiculele coboară în scrot, un sac care se găseşte imediat sub penis. Astfel, când un testicul nu coboară în scrot, aşa cum ar trebui, atunci copilul va avea un testicul necoborât.

La ora actuală, a precizat dr. Irina Batog, circa 5% dintre băieţeii nou-născuţi sunt copii care au un testicul necoborât. Această anomalie se întâlneşte mult mai frecvent la copiii născuţi prematur sau la cei care sunt foarte mici la naştere. Cu toate acestea, la majoritatea băieţilor care se nasc cu unul sau două testicule necoborâte, problema se corectează în primele luni de viaţă fie în mod natural, în special în primele patru luni de viaţă, fie prin tratament.

„Viitoarele mămici trebuie să ştie încă din primele luni de sarcină că această problemă nu trebuie neglijată, deoarece un testicul necoborât creşte riscul de infertilitate, de cancer testicular, hernie şi de torsiune testiculară. De asemenea, lipsa unui testicul poate provoca un stres psihologic enorm pe măsură ce bărbatul înaintează în vârstă. Desigur, această boală poate fi confundată cu testiculul retractil. În această situaţie, un testicul care a coborât în scrot, ocazional se retrage în abdomen. Un testicul retractil nu creşte, însă, riscul de infertilitate sau cancer testicular, pentru că acesta se întoarce întotdeauna înapoi în scrot”, a explicat medicul.

Specialistul a precizat că testiculul necoborât poate apărea din mai multe motive, însă naşterea prematură este una dintre cauze. Bineînţeles, alte cauze pot include: tulburări hormonale, spina bifidă, absenţa testiculară.

Simptomul esenţial este lipsa unui testicul sau a ambelor testicule la nivelul scrotului. Absenţa este, de obicei, detectată la naştere.

Trebuie precizat că tratamentul este, în primul rând chirurgical. În anumite cazuri se poate efectua o stimulare endocrină, dar rezultatele favorabile au fost obţinute la pacienţii la care testiculul se află în apropierea scrotului. În celelalte cazuri, tratamentul preoperator poate ajuta chirurgul prin creşterea în volum a testiculului, prin îngroşarea şi alungirea funiculului şi prin îmbunătăţirea circulaţiei testiculare. Aşadar, această opţiune trebuie avută în vedere.

În ceea ce priveşte tratamentul chirurgical, acesta constă în coborârea şi fixarea testiculului în scrot (orhidopexie). În majoritatea cazurilor este nevoie de o singură etapă. Rareori, nu se poate aduce gonada în scrot şi este nevoie fie de o fixare în poziţie intermediară, fie de o secţionare iniţială a unor vase mai scurte, urmând ca după jumătate de an să se reintervină pentru fixarea definitivă în scrot. În cazuri rare, când structura este macroscopic modificată, este nevoie şi de o biopsie testiculară. Oricum, urmărirea pe termen lung se face prin autopalpare la copilul mare şi examen clinic şi ecografie testiculară bilaterală anual.