31 Octombrie 2019
751 accesări
0 comentarii

Obținerea progreselor în terapie, în cazul copiilor diagnosticați cu autism depinde de mulți factori, dar unul semnificativ este reprezentat de implicarea părinților. Altfel spus, metodele învățate de la specialiști trebuie să devină mod de viață.

Autismul este o tulburare pervazivă de dezvoltare, care afectează din ce în ce mai mulți copii. În prezent, arată statisticile, aproximativ 1 din 60 de copii este afectat de această tulburare. La nivelul Constanței, în evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului sunt aproximativ 500 de copii diagnosticați cu diverse forme de autism. Și sunt doar o mică parte din numărul real, având în vedere că în multe dintre cazuri familiile nu doresc să le pună copiilor o „etichetă” și nu scot certificate de încadrare în grad de handicap. Simptomele tulburării sunt prezente pe tot parcursul vieții, dar pot fi semnificativ ameliorate cu ajutorul terapiilor: comportamentale, socializare, logopedie etc.

Dar, pe lângă terapie, un rol important în obținerea progreselor îl reprezintă și implicarea părinților. Stănuța Dae, șefa Centrului de zi pentru copii cu autism, din subordinea DGASPC Constanța, a afirmat: „Progresele depind, într-o măsură, și de calitatea relației copilului cu terapeutul, dar și de calitatea relației din familie. Lucrurile merg mult mai bine atunci când terapeutul dezvoltă o relație cu copilul bazată pe comprehensiune. Nici noi nu suntem roboți, nici din copil nu dorim să facem un roboțel. Vrem să îi creștem complianța, vrem să ajutăm familia să se descurce cu el, să facă față cât mai bine situației în care se află. Nu este ușor, oricât ți-ai iubi copilul. Îl vezi că este diferit și cu cât mai este mai neajutorat, parcă îți trezește mai multă iubire. De multe ori, familiile, dacă au un prim copil cu autism, nu mai au curaj să îl facă pe al doilea. Toată viața lor, tot universul lor, va fi acest copil. Mamele pot să intre în depresie, iar tații să se îndepărteze. Sunt cazuri când între mamă și copil se creează o astfel de legătură, că al treilea nu mai are loc. Iar părinții se înstrăinează, tații se îndepărtează afectiv sau chiar și fizic. Atunci, trebuie ajutate familiile, să fie un climat care să facă posibilă conviețuirea, cu acest copil, oferindu-i cât de mult se poate, dar și părinții să aibă grijă de ei”.

Implicarea părinților în terapie

Pe lângă un mediu stabil, copiii cu cerințe speciale au nevoie și de implicarea părinților în ceea ce înseamnă terapia. De aceea, atrag atenția specialiștii, și membrii familiei trebuie să înțeleagă că trebuie să respecte aceleași reguli pe care le impun copiilor să le respecte. „Ne dorim ca acest copil să strângă jucăriile, dar nici noi nu putem să lăsăm lucrurile înșirate prin casă. Sau, îi cerem să mănânce la masă, dar noi mâncăm la televizor. Sunt mai multe șanse ca copiii să evolueze, să fie progrese, când și părinții sunt implicați. Atitudinea părinților nu trebuie să fie fluctuantă. Un copil cu autism nu funcționează cu „poate”. Regulile sunt fixe, schimbarea lor se anunță din timp. Altfel, copilul intră în panică, căci nu se pot schimba din mers. Atunci, anticiparea o facem noi, folosind niște mecanisme bine puse la punct. De exemplu, îi anunțăm copilului programul zilnic. La început prin cartonașe afișate în spații vizibile, în locuri de unde să le poată manipula copilul. Astfel, copilul se trezește dimineață, iar pe tocul ușii este lipit acel cartonaș. Îl vizualizează și vede că trebuie să meargă la baie. Ia cartonașul cu baie, merge la toaletă, lasă cartonașul acolo. În baie găsește alte cartonașe care îi arată spală-te pe dinți, stai pe toaletă, mergi în dormitor etc. Ulterior, când deprinde scrisul și cititul, programul se poate trece pe o agendă”, a mai exemplificat Stănuța Dae. „Nu este suficient să îl duci la specialist, trebuie să înveți și tu, ca părinte, ce ai de făcut, pentru că acest copil îl ai pe viață. Asumarea totală a afecțiunii, a stilului de viață, este necesară și dacă există, copilului îi este mai bine”, a mai arătat specialistul.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU