Rinita alergică este o reacție exagerată a sistemului imunitar la particulele inspirate din aer. De cele mai multe ori, sistemul imunitar protejează corpul împotriva virusurilor și a bacteriilor, prin producerea de anticorpi care să lupte împotriva acestora. Din păcate, atunci când organismul are de-a face cu o rinită alergică, sistemul imunitar face tot posibilul să lupte contra tuturor substanțelor, care nu sunt neapărat, nocive, cum ar fi acarienii și polenul. Totuși, există și cazuri în care organismul reacționează într-un mod agresiv, pacientul se confruntă cu o inflamație puternică, iar nasul, ochii, urechile, gâtul și gura îi sunt afectate.
Specialiștii spun că este posibil ca organismul să nu aibă o reacție alergică din primul moment în care este inhalată o substanță alergenă, cum ar fi polenul de iarbă. Cu toate acestea, data următoare în care are loc o inhalație de polen poate apărea o senzație de nas înfundat sau de respirație greoaie. Stările de care vorbim apar, practic, ca răspuns al sistemului imunitar și este posibil ca rinita să se fi instalat, deja, în unele cazuri, de mult timp.
În timp, însă, este posibil ca persoana afectată să nu mai fie așa sensibilă la acești alergeni, iar reacția corpului la aceștia să nu mai fie la fel de severă. De asemenea, este posibilă dezvoltarea unor complicații, precum sinuzita și infecțiile otice. Atenție, nu confundați rinita alergică cu astmul cauzat de alergii (astm alergic) și fiți atenți la copii, pentru că și ei pot fi afectați de rinită.
Tocmai de aceea, dr. Cristiana Orodel, medic specialist ORL în cadrul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie „Euromaterna”, ne vine în ajutor cu câteva informaţii esenţiale pentru această perioadă.
Copilul respiră mereu cu gura deschisă
„Deoarece în majoritatea cazurilor rinita alergică seamănă cu o răceală banală cu evoluţie îndelungată, am realizat o listă cu cele mai frecvente semne și simptome care trebuie să ne dea de bănuit. La o primă vedere, copilul pare frecvent răcit, iar o răceală sezonieră ţine, de obicei, până la 14 zile. Deşi pare răcit, simptomele nu includ febră sau stare de rău. Apoi, copilul are mereu nasul înfundat şi se scarpină la nas, iar secrețiile care curg din nasul ui sunt transparente şi apoase sau cu aspect de albuș de ou. De asemenea, el strănută des, de câteva ori pe zi, în reprize de mai multe strănuturi consecutive. Totodată, micuţul respiră mereu sau aproape mereu cu gura deschisă, se scarpină insistent la ochi, care sunt mereu roşii şi umezi. În acelaşi timp, el prezintă tuse persistentă, uscată, fără expectoraţie şi are cearcăne albăstrui-violet închise la culoare, aşa numitele cearcăne alergice”, a precizat medicul.Specialistul a afirmat că, în astfel de situaţii, cel mic prezintă frecvent erupţii la nivelul pielii, roşii, reliefate şi care îi produc o mâncărime intensă. Trebuie precizat faptul că această rinită alergică poate fi generată şi de către alergenii de interior, aşa cum sunt particulele de piele descuamată din casă, cele de urină sau cele de salivă a animalelor, particulele de praf sau cele care provin de la insecte. De regulă, simptomele rinitei alergice se repetă, an de an, cam în aceeaşi perioadă, în funcţie de factorii care o provoacă.
Mare grijă, însă! Atunci când aveţi rinită alergică, există posibilitatea ca aceasta să se manifeste în paralel cu conjunctivita alergică, manifestată prin simptome precum lăcrimarea continuă a ochilor, iritaţiile conjunctivei, inflamaţiile pleoapelor şi înroşirea zonei din jurul ochilor.
Din fericire, aceasta nu afectează văzul, dar starea de disconfort pe care o provoacă este destul de puternică. În plus, în cazul copiilor care suferă deja de astm bronşic, rinita alergică poate înrăutăţi şi simptomele acestei maladii.