02 Aprilie 2020
474 accesări
0 comentarii

Sunt persoane care se simt rău, iar această stare se datorează lipsei de zinc din organism. Aşadar, dacă observaţi că un membru al familiei sau chiar dumneavoastră aveţi tulburări de somn şi de comportament, mătreaţă, rănile vi se vindecă mai greu, diaree, eczeme, retard de creştere, atunci ar trebui să luaţi în calcul şi această problemă. În plus, adulţii se mai pot confrunta cu despicarea unghiilor, pierderea gustului sau mirosului, scăderea apetitului, uscarea pielii, căderea părului etc.

În concluzie, cea mai eficientă formă de tratament pentru carenţa de zinc este introducerea în alimentaţie a unui număr cât mai mare de produse bazate pe acest nutrient.

Potrivit dr. Diana Muraru, pentru a creşte cantitatea de zinc din corp este necesar să consumaţi nuci, mazăre, carne şi produse din carne, ouă, cereale pe bază de grâu integral, ovâz şi seminţe de dovleac. În acelaşi timp, este recomandat să luaţi suplimente pe baza de vitamina A, E şi B6, dar şi magneziu, fosfor sau calciu.

„Toate acestea sunt necesare pentru buna funcţionare a organismului, în condiţiile în care zincul este un puternic antioxidant, care ajută la reglarea nivelului de vitamina A, extrem de importantă în dezvoltarea creierului. Aceasta, la rândul său, se găseşte în seminţele de susan şi de dovleac, avocado, nucă de cocos, sparanghel, usturoi, varză de Bruxelles, mazăre, polenul de albine, scoici, pâinea integrală, ouă şi nu numai. Optând pentru o alimentaţie corespunzătoare, zincul vă va ajuta la întărirea sistemului imunitar, cât şi la reglarea nivelurilor de vitamina A, reglarea metabolismului, vindecarea rănilor, tratarea răcelii şi a altor boli”, a precizat specialistul.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU