Sursa foto Viata medicala

Sursa foto Viata medicala
17 Noiembrie 2020
647 accesări
0 comentarii

În prezent, dermatita atopică este a doua cea mai întâlnită cauză pentru care oamenii se prezintă în cabinetele medicilor dermatologi şi afectează foarte multe persoane, dar în special copiii. De fapt, eczema atopică sau dermatita atopică este o afecţiune obişnuită a pielii.

În ceea ce-i priveşte pe nou-născuţi, în cazul lor, dermatita atopică apare cel mai adesea pe faţă, în special pe obraji şi bărbie. Apoi, pe măsură ce copilul creşte, leziunile se localizează mai ales pe gât, pielea începe să se usuce şi devine solzoasă în jurul coatelor, încheieturile mâinilor şi în spatele genunchilor. După fiecare erupţie, există o fază de remisie. Potrivit dr. Georgiana Moroianu, aceste erupţii încep cu simpla pată roşie pe piele, care declanşează starea de prurit (mâncărime). Ulterior, pielea devine uscată şi aspră în anumite zone şi supurează, chiar înainte de a face băşici. Medicul a precizat că dermatita atopică este o afecţiune cronică ereditară, care apare atunci când bariera cutanată este slăbită, iar microbiomul este dezechilibrat şi se manifestă prin piele uscată, mâncărime şi puseuri.

În condiţii normale, microbiomul pielii este echilibrat şi ne protejează de infecţii. De exemplu, săpunurile astringente şi antibioticele topice sau orale afectează echilibrul microbiomului şi pot încuraja colonizarea făcută de microorganisme patogene. Când microbiomul este neechilibrat, bariera pielii se modifică şi alergenii din mediu pot penetra în straturile inferioare ale epidermei.

Practic, ei stimulează sistemul imunitar, care reacţionează puternic. Mai departe, acest lucru cauzează semnele clinice ale apariţiei eczemei atopice, respectiv mâncărime, inflamaţie, supurare.

Totodată, a subliniat medicul, factorii de mediu ar explica şi creşterea numărului de dermatite atopice: poluare, fumat pasiv etc. Ca urmare, în timpul erupţiilor dermatologii prescriu creme sau unguente care conţin corticoizi, cunoscuţi sub numele de dermocorticoizi. Acestea ajută la tratarea leziunilor din momentul apariţiei. Odată ce acestea dispar, cremele emoliente refac hidratarea unei pieli extrem de uscate, iar acest lucru va ajuta la prevenirea erupţiilor.

Totodată, cremele pentru pielea atopică ar trebui aplicate pe întregul corp o dată sau de două ori pe zi. Aşadar, pentru a reduce numărul de erupţii, se recomandă să faceţi duşuri în locul băilor. De asemenea, încercaţi să folosiţi produse de curăţare uşoare, care nu conţin săpun şi parfum, purtaţi haine din bumbac, nu din lână sau fibre sintetice şi mai ales, menţineţi o temperatură scăzută în cameră.

Totuşi, trebuie să ştiţi că, din punct de vedere al manifestărilor dermatitei atopice la adulţi, este important de reţinut că acestea diferă în funcţie de etapa de dezvoltare a bolii. Astfel, în faza acută apar papule şi plăci eritematoase, însoţite de scuame fine. Pielea capătă un aspect pufos şi devine uscată şi chiar fisurată. Pe măsură ce dermatita se cronicizează, are loc lichenificarea, adică îngroşarea pielii. Ulterior, apar fisuri dureroase care afectează mai ales zonele de flexie ale corpului (cot, genunchi, degete). În plus, în cazuri izolate putem observa alopecia laterală a sprâncenelor şi hiperpigmentarea perioculară.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU