floriandantes8-1346003565

floriandantes8-1346003565
02 Septembrie 2012
7053 accesări
2 comentarii
Construit în urmă cu trei ani în municipiul Constanţa, Euromaterna este primul spital privat din Dobrogea proiectat special pentru a oferi servicii medicale la standarde înalte femeilor care vor să aducă pe lume un copil, dar şi bebeluşilor născuţi prematur. Unul dintre medicii care a pus bazele acestui centru medical este dr. Florian Danteş, medic primar în obstetrică ginecologie, cu o experienţă profesională de peste 20 de ani. Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului „Cuget Liber”, dr. Florian Danteş a mărturisit că a moştenit pasiunea pentru meseria de doctor chiar de la tatăl său, care a fost la rându-i medic. Fiind înconjurat aproape tot timpul de cadre medicale în copilărie, dr. Danteş a realizat că aceasta este profesia pe care vrea să o practice mai târziu şi a ales să urmărească acest drum. După ce a ieşit de pe băncile facultăţii, medicul a decis să se specializeze în ginecologie, in-fluenţat de câteva modele de obstetricieni profesionişti de la acea oră. Dr. Danteş ne-a mai spus că lucrează în acest domeniu încă din anul 1992, dar abia când a ajuns să profeseze în medicina privată a putut să aibă acces la tot ce ar fi avut nevoie pentru a oferi cele mai bune servicii medicale.  - Ce v-a determinat să practicaţi medicina într-un spital privat? - Medicina privată are o mulţime de avantaje. În primul rând, ai posibilitatea să lucrezi într-un mediu extrem de civilizat şi curat, iar dotarea materială, condiţiile de spitalizare, instrumentarul şi aparatura medicală sunt deosebite. Acesta este şi motivul pentru care de când profesez în sistemul privat nu mai simt frustrările pe care le aveam pe timpul când lucram la stat. Pe vremea aceea, de fiecare dată când mergeam la congrese medicale în străinătate, îi vedeam pe colegii de acolo, ce aparatură foloseau şi ce firme de prezentare aveau, iar noi ne întorceam acasă cu coada între picioare, ştiind că acasă abia avem nişte fire de sutură cu care să putem lucra.  - Faceţi parte din medicii care au pus bazele Euromaterna. Cum aţi caracteriza această experienţă? - Euromaterna are nişte caracteristici care merită subliniate. Înainte de toate, este primul spital privat care a fost construit special pentru aşa ceva. Nu este o clădire construită cu o anumită destinaţie, care a fost transformată, prin modernizări şi reorganizări, în spital. Euromaterna a fost gândit şi proiectat de la început pentru a oferi servicii de obstetrică ginecologie. Acest lucru este foarte important, deoarece în medicină există anumite circuite ale pacienţilor, ale instrumentarului şi ale personalului medical care trebuie respectate. În caz contrar, lucrurile nu mai merg cum ar trebui. În al doilea rând, în construcţia acestui spital s-a implicat un colectiv de medici ginecologi. Practicând de atâţia ani această meserie, am ştiut exact ce vrem şi de ce avem nevoie, lucruri foarte importante în momentul în care construieşti de la zero o asemenea unitate spitalicească.  - Cum a luat fiinţă primul spital privat din Dobrogea dedicat în exclusivitate femeilor şi nou-născuţilor? - Am încercat să oferim pacientelor noastre toate serviciile de care poate beneficia o femeie din momentul în care îşi începe viaţa sexuală, începând cu consultaţia, consilierea de contracepţie, consultaţiile obişnuite de ginecologie, şi continuând cu ce analize trebuie să facă în momentul în care devine sau vrea să fie mămică. Apoi urmează monitorizarea sarcinii pe tot parcursul ei, naşterea, fie pe cale naturală, fie prin operaţie cezariană şi îngrijirile medicale ulterioare acordate atât mamei, cât şi copilului. Avem servicii de obstetrică-ginecologie, de neonatologie, anestezie terapie intensivă, care asigură terapia durerii, şi bineînţeles un întreg ansamblu de medici şi personal medical care ajută la buna desfăşurare a activităţii. Pe lângă toate acestea, în Euromaterna se desfăşoară şi o intensă activitate în patologia ginecologică. Se fac operaţii în toată gama bolilor ginecologice, dar avem şi departamentul de fertilizare in vitro pentru pacien-tele care nu pot rămâne însărcinate.  - Care sunt cele mai mari satisfacţii pe care le-aţi trăit în profesia de medic ginecolog? - Orice caz care te preocupă şi la care te gândeşti cum să îi găseşti cea mai bună rezolvare şi reuşeşti până la urmă să îl şi rezolvi cu succes este o satisfacţie. Cel mai mare pericol în meseria noastră este rutina. Din fericire, acest lucru nu se întâmplă, pentru că niciun pacient nu este la fel cu celălalt. Nu poţi să ai o soluţie stas pentru toată lumea, trebuie să te adaptezi. Toţi suntem diferiţi, iar soluţiile din cărţi sunt generale. Noi ca medici trebuie să le cunoaştem pe toate şi să le adaptăm în funcţie de situaţie. Îmi amintesc, totuşi, de câteva paciente care au născut prematur. Una dintre ele avea un bebeluş născut la 25 - 26 de săptămâni, căruia nimeni nu îi mai dădea şanse de supravieţuire. După un timp, pacienta cu nou-născutul au fost transferaţi la pediatrie şi am avut surpriza extraordinară să constat peste şase luni că bebeluşul era sănătos. Am pus suflet, am avut o colaborare bună cu pacienta şi am fost bucuros că băieţelul s-a dezvoltat sănătos, de la an la an, şi nu mai are probleme. Am mai avut o altă pacientă care nu reuşea să rămână gravidă din cauza unei malformaţii majore uterine. Mai exact, avea un uter împărţit în două cavităţi, în loc de una, ceea ce se întâmplă extrem de rar. Operaţia a fost dificilă, dar a reuşit şi femeia a şi rămas însărcinată şi a născut un copil sănătos.
Taguri articol: important

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

2 comentarii

17 martie 2013
Câțiva BAGHDASARYAN

Domnule CETATEAN ?,sunteți de aceeași "teapa" cu Dan Voiculescu? Sant sigura ca da din moment ce denigrati in necunostinta de cauza munca unor profesioniști adevarati. Doctorul Dantes este un adevarat profesionist alături de toată echipa de doctori de la Euromaterna! Efortul financiar pe care l-au facut pentru a construi acest spital la standarde Europene este de apreciat.Dar cu siguranță domnule Cetatean, nu a-ți avut ocazia sa fiti tratat de Florian Dantes.....Si încă ceva : nu a terminat facultatea la Constanța la Fabrica Spiru Haret!

20 septembrie 2012
cucu

Daca tot sunteti ziar de Cta, bineinteles ca n ati inteles ca cea mai proasta medicina e in acest oras. Bineinteles ca in privat castiga mai mult ca fura mai usor.

Articol publicat de Alexandra MALACHI