Foto: Medical News Today 2

Foto: Medical News Today 2
22 Iulie 2020
1024 accesări
0 comentarii

Hernia ombilicală apare, de obicei, din cauza creşterii presiunii abdominale în următoarele situaţii: în obezitate, la gravide, în prezenţa lichidului liber intraperitoneal în cantitate mare (ascite), la persoanele care ridică greutăţi, care tuşesc foarte des sau cei care sunt constipaţi cronic.

Această afecţiune este, de fapt, un defect al peretelui abdominal care implică exteriorizarea la nivelul inelului ombilical (buric) a unei porţiuni de grăsime sau a unui organ intern (cel mai frecvent, intestinul subţire).

Hernia ombilicală necomplicată este, de regulă, asimptomatică, dar poate genera câteodată o jenă locală sau durere, la efort.

Odată cu creşterea în volum, tegumentul care acoperă hernia se alterează, devine inflamator şi poate declanşa o serie de infecţii. Spre exemplu, atunci când devine voluminoasă, hernia are tendinţa de a se încarcera sau strangula (cu ocluzie intestinală).

De obicei, herniile ombilicale sunt frecvente la sugari, iar în majoritatea cazurilor, nu provoacă durere sau alte simptome şi se rezolvă spontan (fără tratament) până în jurul vârstei de doi ani.

Potrivit dr. Mihai Hriţcu, principalul simptom al unei hernii ombilicale este apariţia unei umflături situată la nivelul ombilicului, de consistenţă moale.

„Mărimea herniei poate varia de la câţiva milimetri, până la dimensiuni de ordinul centimetrilor (hernii ombilicale netratate). Hernia ombilicală necomplicată poate fi împinsă înapoi în abdomen cu mâna sau când pacientul stă în poziţie orizontală (este reductibilă). Totuşi, există situaţii în care acest tip de hernie se poate complica. În unele cazuri, se poate ajunge la hernie ombilicală încarcerată, când conţinutul abdominal exteriorizat nu mai poate fi împins înapoi în interiorul abdomenului sau când hernia devine ireductibilă şi, de obicei, dureroasă. De asemenea, pacienţii pot suferi de hernie ombilicală ştrangulată, aceasta apărând atunci când fluxul de sânge pentru conţinutul abdominal din hernie se întrerupe. Practic, atunci când un ţesut nu reuşeşte să primească suficient oxigen şi substanţe nutritive, ţesutul moare.

În aceste cazuri, abdomenul este destins şi pacienţii pot prezenta vărsături, greaţă (dacă hernia conţine ansă de intestin ştrangulată), febră şi durere abdominală intensă. Pe scurt, aceasta reprezintă o urgenţă chirurgicală şi pacientul trebuie să primească imediat tratament de specialitate”, a afirmat dr. Mihai Hriţcu.

Problema se rezolvă pe cale chirurgicală

În astfel de situaţii, este necesar a se interveni pe cale chirurgicală. Nu vă speriaţi, operaţia este foarte uşoară, iar durerea postoperatorie este suportabilă. De asemenea, nu există nicio restricţie dietetică după operaţie.

Totuşi, trebuie avut grijă cu nivelul de activitate fizică după operaţie, care este limitat de nivelul de confort al pacientului. Cu toate acestea, nu este, în general, recomandabil să se efectueze efort fizic intens sau ridicare de greutăţi pentru câteva săptămâni, pentru a permite refacerea peretelui abdominal.

În plus, a subliniat specialistul, în majoritatea cazurilor, este necesară purtarea unei centuri ortopedice abdominale de contenţie (brâu) pentru a limita amplitudinea mişcărilor peretelui abdominal şi a facilita integrarea plasei în peretele abdominal. Cert este că majoritatea pacienţilor se întorc la activitatea normală după cel mult două săptămâni. Desigur, în prima săptămână, persistă o sensibilitate dureroasă la nivelul plăgii sau plăgilor postoperatorii. Ca urmare, activităţile care necesită prudenţă în primele zile după operaţia de hernie ombilicală sunt ridicatul din pat, strănutatul, tusea, eforturile susţinute (ridicări de greutăţi peste 2-3 kg, împinsul obiectelor), aplecatul, condusul maşinii.

Trebuie precizat că herniile ombilicale sunt herniile cele mai frecvente cu care se confruntă femeile gravide, în special în cel de-al treilea trimestru, din cauza creşterii presiunii intraabdominale (prin creşterea uterului în dimensiuni). Tocmai de aceea, reprezentantele sexului frumos trebuie să fie foarte atente la sănătatea lor, în această perioadă.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU