De foarte multe ori, sindromul de hipermobilitate articulară este o tulburare rară și subestimată. Acest concept de hipermobilitate articulară se referă la afecțiunea în care intervalele de mișcare ale articulațiilor sunt mai largi decât în mod normal, ținând cont de vârsta și sexul pacientului. La rândul său, sindromul de hipermobilitate articulară este o tulburare în care, pe lângă faptul că există o flexibilitate articulară crescută, apar și alte simptome, în special durerea.

În general, aceste manifestări sunt debilitante, afectând calitatea vieții. În ceea ce privește diagnosticul, acesta se stabilește adesea târziu. Medicii afirmă că este întârziat, în medie, cu 6,5 ani. Se pare că acest lucru este pus pe baza frecvenței sale scăzute. Potrivit dr. Florentina Dinescu, metodele de explorare convenționale nu pot identifica leziunile caracteristice, iar acest lucru îngreunează diagnosticarea. În ce constă și de ce apare sindromul de hipermobilitate articulară? Mecanismele implicate în originea sindromului de hipermobilitate articulară sunt parțial necunoscute. Cu toate acestea, există teorii care asociază boala cu modificări ale unor componente ale țesutului conjunctiv.

„Această suspiciune se bazează pe faptul că țesutul conjunctiv este prezent în tot corpul. Acest lucru poate explica atât marea variabilitate a simptomelor asociate, cât și diversitatea organelor afectate. Se pare că există o componentă ereditară, deoarece se observă un model autozomal dominant. De exemplu, copilul unui bolnav are un risc de 50% de a prezenta acest sindrom. Totuşi, în ultimii ani au fost descoperite modificări ale fibrelor de colagen de tip III. Acest lucru face ca fibrele să pară subțiri la microscopia electronică, în comparație cu cele ale populației generale. Modificarea structurală a colagenului generează slăbiciune tisulară, generând o mare laxitate în gama de mișcări articulare. De asemenea, se crede că această slăbiciune a țesutului este responsabilă de celelalte simptome observate”, a subliniat medicul. Prevalența sindromului de hipermobilitate articulară variază, existând între una și cinci persoane bolnave la 10.000 de locuitori. Boala apare mai des la femei, dar prevalența pare să scadă odată cu vârsta. Unii dintre factorii de risc asociați sunt următorii: obezitatea, traumele, activitatea fizică intensă, istoricul familial, hipermobilitatea articulației temporomandibulare etc.

Majoritatea pacienților manifestă durere articulară (artralgie), care debutează intermitent și apoi devine durere cronică. Acest lucru provoacă teama de mobilizare a articulației (kinesiofobie). Cu toate acestea, imobilitatea provoacă atrofie musculară, făcând articulația și mai instabilă. Pe lângă artralgie, unele simptome articulare includ rigiditate, trosnituri și o senzație de instabilitate. Cele mai afectate articulații sunt umerii, genunchii, gâtul și gleznele. Pe de altă parte, simptomele mai puțin obișnuite includ următoarele: dureri de cap, tulburări de somn, crampe musculare, tahicardie și palpitații, uscăciunea ochilor.