05 Decembrie 2019
1035 accesări
0 comentarii

Lăuzia este perioada în care organismul femeii își revine după sarcină și naștere. Potrivit specialiștilor Spitalului „Euromaterna”, aceasta începe imediat după expulzia placentei și ține până la șase săptămâni, până când majoritatea modificărilor induse de sarcină și naștere au dispărut și organismul a revenit la starea de dinaintea sarcinii.

Vă întrebați ce puteți face în perioada post-partum? „Să aveți răbdare și să vă odihniți atunci când doarme copilul. Apoi, urmați cu strictețe sfaturile medicului, aveți grijă la dietă, hidratați-vă și mai ales cereți ajutor după ce ajungeți acasă și aveți nevoie de cineva la curățenie, gătit și la alte treburi gospodărești. După cele șase săptămâni, mergeți la un control medical”, au declarat medicii.

De asemenea, în acest interval de timp este interzis efortul fizic și nu este recomandat să ridicați greutăți. Totodată, nu se impune masajul pe abdomen mai devreme de trei luni, condusul mașinii prea curând sau contactul sexual înainte de 4-6 săptămâni de la venirea pe lume a copilașului.

Specialiștii spun că indiferent de modalitatea prin care ați născut, natural sau prin cezariană, durerile nu încetează odată cu venirea pe lume a copilului. Așa că, pe lângă durerile pe care le veți resimți în urma operației de cezariană sau a epiziotomiei, sunt și cele cauzate de contracțiile uterului care au loc în urma involuției uterine. Spre exemplu, după naștere, uterul cântărește cam un kilogram, iar la sfârșitul perioadei de lăuzie va cântări doar 80-100 de grame.

Apoi, modul în care cum se elimină lohiile diferă de la o femeie la alta, de la un organism la altul. În mod normal, în primele zile sunt în cantitate mai mare, iar apoi se diminuează și li se schimbă aspectul. Oricum, nu trebuie să vă speriați dacă în cazul vostru lucrurile nu stau exact la fel, pentru că se poate întâmpla să se oprească și apoi să revină sângerarea.

Desigur, odihna este extrem de importantă pentru refacerea organismului după naștere, doar că de cele mai multe ori, mamele nu vor apuca să doarmă mai mult de 2-3 ore legate și nu-și mai văd capul de treabă. Tot în această perioadă este posibil să aveți de-a face cu gazele și constipația. Cu siguranță ați auzit de colicile la copii, dar foarte puține persoane v-au spus că și femeile pot suferi de crampe abdominale după naștere, cauzate de gaze și constipație.

Ce puteți face într-o astfel de situație? O soluție în acest caz o reprezintă ceaiurile de chimen, anason și fenicul, care sunt bune și pentru stimularea lactației la naștere.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU