16 Februarie 2016
3550 accesări
103 comentarii

Pâinea constituie, prin tradiţie, baza alimentaţiei românilor, deşi astăzi se găseşte tot mai rar un astfel de produs care să respecte reţeta clasică şi simplă de odinioară. Industria produselor de panificaţie s-a dezvoltat foarte mult, în aşa fel încât cerealele în sine sunt modificate pentru a da naştere unor produse cât mai apetisante, nu neapărat şi sănătoase.
„Fără gluten” este promisiunea pe care o fac mulţi producători către consumatorii cu boală celiacă sau care doresc să urmeze un stil de viaţă sănătos. Dr. Cătălina Rudencu, medic nutriţionist şi membru fondator al Asociaţiei Eduvit, ne lămureşte cum a ajuns glutenul o ameninţare pentru sănătate şi ce trebuie să facem dacă suspectăm o intoleranţă.

Ce este glutenul?
În ultima vreme circulă o modă de evitare a produselor ce conţin gluten pe care o adoptă mulţi dintre cei care doresc o alimentaţie cât mai naturală şi sănătoasă, deşi foarte puţini ştiu cu adevărat ce este glutenul şi care este rolul lui.
În termeni simpli, glutenul este acea substanţă care face pâinea şi produsele de patiserie să fie pufoase şi elastice. Boabele de grâu, orz, secară şi chiar ovăz îl conţin în mod natural în cantităţi mai mici sau mai mari. Avansarea tehnologiei în agricultură şi cererea de pe piaţă a unor produse cât mai apetisante au influenţat procentul de gluten din cereale, în sensul în care au apărut soiuri care îl conţin în cantităţi mari.

„Cerealele care se găsesc acum pe piaţă sunt mult modificate faţă de ce exista în trecut. Grâul care ajunge la moară şi nu conţine o cantitate mare de gluten este respins”, declară dr. Cătălina Rudencu.

CITEŞTE ŞI:MIHAELA BILIC - Cât de sănătoase sunt cerealele? "Toată lumea se îndoapă cu ovăz, fibre şi seminţe, de parcă am fi cai"

Celiacii, victimele industriei alimentare

Cerealele au intrat relativ târziu în alimentaţia omului. Chiar şi aşa, consumul de cereale se află la baza unei diete sănătoase, fapt ce le face extrem de populare.
Potrivit specialistului, „omul nu se naşte cu intoleranţă la gluten, ci o capătă în timp din cauza consumului permanent de produse bogate în acest compus”. Astfel, se poate spune că modificarea structurii naturale a cerealelor şi mărirea procentului de gluten pe care îl conţin joacă un rol crucial în dezvoltarea intoleranţei la gluten.

„Intoleranţa la gluten apare atunci când organismul nu mai dispune de enzimele necesare digestiei pâinii şi produselor făinoase ce conţin gluten”, precizează dr. Cătălina Rudencu.

Practic, alimentaţia bogată în gluten produce modificări la nivelul organismului nostru şi îl determină să dezvolte o intoleranţă.

Cine trebuie să elimine glutenul
Nu toate persoanele suferă de intoleranţă la gluten, astfel încât nu toată lumea trebuie să treacă la o dietă care să elimine în totalitate acest compus.
Conform nutriţionistului, boala celiacă sau intoleranţa la gluten poate fi recunoascută după anumite semne. „Ingerarea glutenului în cazul persoanelor cu intoleranţă duce la balonări, dureri abdominale şi tulburări de tranzit intestinal”, declară dr. Cătălina Rudencu. Ignorată şi netratată, intoleranţa la gluten poate duce la suferinţa întregului organism, afectând grav sănătatea.
Chiar dacă există nişte simptome evidente Numai un medic poate pune un diagnostic corect, în urma efectuării unor analize medicale de specialitate.

„Recomand pacienţilor mei să se adreseze unor laboratoare şi cabinete specializate, unde se efectuează teste de intoleranţă alimentară”, precizează nutriţionistul. Pe baza rezultatelor se va stabili un tratament care va presupune eliminarea totală din alimentaţie a produselor care conţin gluten, pe o perioadă nedeterminată sau limitată, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte.

Cei care doresc să urmeze un stil de viaţă sănătos şi să prevină boala celiacă, trebuie să consume cereale, de preferat integrale, în cantităţi moderate.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

68 comentarii

ieri, ora 09:14
Jwwysz
Vuweay ortxfo

Registre-se no Mostbet e pegue 125% extra + 220 free spins imediatamente - https://mostbetpt.pro/ , Entre no Mostbet e transforme R$100 em R$225 para jogar imediatamente .

vineri, 20 martie
Hnqtvh
Skaqre wiuxmb

Betano https://betanogame.org/it/mobile-app/ accoglie i vincitori. Ricevi il 100% fino a €500 più giri gratis sul tuo primo deposito. Goditi l'esperienza di casinò più fluida con massima sicurezza e supporto rapido. Gioca ora.

13 martie
Nsfnff
Giilas uddbva

FanDuel Casino is America's #1 online casino, delivering direct thrills with ignition casino red room , exclusive slots like Huff N' Breathe, and last merchandiser force normal at your fingertips. Mod players grab 500 Largesse Spins together with $40 in Casino Bonus decent suited for depositing $10—bonus up to $1,000 fail on first-day reticle losses. Province all Thrillionaires: join for the nonce, play your nature, and upon every blink into epic wins!

11 martie
Dqpepo
Rivdcg crzueq

Connect the millions winning colossal on fanduel sign up bonus – the #1 real in dough casino app in America. Get your $1000 OPERATE IT AGAIN honorarium and turn every twirl, hand and rotate into bona fide cash rewards. Firm payouts, gigantic jackpots, and non-stop action – download FanDuel Casino again and start playing like a pro today!

8 martie
Lbtcte
Oggaae spjyyl

Plus besoin de vous deplacer, votre pharmacie arrive chez vous ! Decouvrez notre large gamme de produits disponibles 24h/24. Un service de livraison express pour recevoir vos traitements en un temps record. Prenez soin de vous sans perdre une minute.careconnectclinic

7 martie
Jyxowp
Rqzvzs zydyzd

Leky bez premrstenych cen. Az 80 % uspora > opravdovalekarna.cz levne generika

4 martie
Vodpjt
Tsaqzv zcpohl

Start your MGM Rewards adventure at betmgm progressive jackpot. New members enjoy 100% bonus up to $1,000 plus $25 On The House. Spin the reels, hit the tables, and cash out fast.

4 martie
Ivebeu
Yvljlk vjlhxf

Your winning run starts at DraftKings table games Casino. New offer: $5 play unlocks 500 spins + up to $1K first-day lossback. Slots, roulette, blackjack—go!

2 martie
Fuhsxz
Mhjdkj xckvml

Over 5,000 games, original stake mobile exclusives, and weekly giveaways worth millions. Crypto deposits in seconds, withdrawals even faster. This is how modern gambling should feel.

1 martie
Ugduht
Epmvls bayvwr

Get your daily dose of excitement at luckylandslotsx! Claim 7,777 free Gold Coins and 10 Sweeps Coins on signup. Play slots for free and redeem Sweeps for cash prizes!

123...7