07 Ianuarie 2020
713 accesări
0 comentarii

Există o boală pe care medicii o numesc torticolis sau „gâtul de lup” şi care reprezintă o afecţiune musculară frecventă cu care ne întâlnim în cabinetele de kinetoterapie. Mulţi oameni nu ştiu, însă, că,netratată, această afecţiune poate cauza durere şi limitare de mişcare de până la două săptămâni. Pe de altă parte, tratată în regim de urgenţă, se poate scăpa de durere în câteva şedinţe de kinetoterapie.

Dr. Marta Turtoi spune că torticolis reprezintă o boală care apare din cauza unei osteoartrite sau artrite a vertebrelor cervicale şi care provoacă iritaţia nervului cervical corespunzător şi apariţia durerii. Acest nerv duce la contracţia muşchilor din zona respectivă, a cefei, şi astfel prin rigiditatea prelungită a lor se ajunge la gâtul înţepenit.

Simptomele încep cu durere în zona cefei, şi, desigur, dureri de cap. De asemenea, este posibil să vă tremure capul, să nu vă puteţi ridica normal capul de pe pernă din cauza durerilor şi chiar să aveţi dificultăţi de respiraţie sau la înghiţit.

Alte cauze ale torticolisului sunt postura necorespunzătoare la calculator, efortul excesiv prin ridicarea unor greutăţi mari şi neechilibrate în mâini, anumite infecţii ale tractului respirator, anomalii ale vertebrelor, statul în pat într-o poziţie nefirească mult timp.

Cert este că, atunci când apar simptomele caracteristice bolii trebuie consultat un medic, mai ales în situaţiile în care apar şi dificultăţi de respiraţie. Acesta vă poate da sfaturi în legătură cu ce puteţi face pentru a vă ameliora durerile şi va prescrie un tratament pe bază de medicamente analgezice şi masaj. Bineînţeles, câteodată sunt necesare şi alte teste medicale - radiografie, electromiogramă - pentru a depista eventualele cauze mai serioase ale simptomelor care apar la această boală. În plus, prin radiografie se poate depista o problemă a curburii coloanei vertebrale, o scolioză, o leziune provocată de osteoartrită la nivelul coloanei vertebrale sau prezenţa osteofitelor.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU