30 Iunie 2025
31 accesări
0 comentarii

Alimentația dezechilibrată joacă un rol esențial în acumularea kilogramelor în plus, însă specialiștii atrag atenția că excesul ponderal este o afecțiune complexă, cu multiple cauze care trebuie analizate individual. Potrivit dr. Sorina Ispas, medic diabetolog, cauzele obezității pot fi împărțite în două mari categorii: exogene (externe) și endogene (interne). Printre cauzele exogene se numără consumul excesiv de calorii, lipsa activității fizice (sedentarismul), privarea cronică de somn, dar și administrarea unor medicamente care pot favoriza creșterea în greutate. Cauzele endogene, pe de altă parte, pot include afecțiuni endocrine sau disfuncții ale centrilor nervoși, cum ar fi hipotalamusul sau alte structuri ale sistemului limbic. Acestea pot duce la tulburări psiho-emoționale și comportamentale, printre care se numără și tulburările de alimentație. În plus față de cantitatea de alimente consumate, un rol crucial îl joacă și calitatea acestora.

„Ne putem întreba ce este mai important: cantitatea sau calitatea? Voi da un exemplu simplu: un adult are nevoie, în medie, de 2.000 de kilocalorii pe zi. Dacă aceste calorii sunt împărțite corect în trei mese principale sau în trei mese și două gustări, provenind din alimente nutritive, organismul va avea de câștigat. Însă, dacă aceleași 2.000 de calorii provin din alimente fără valoare nutritivă, apar dezechilibre și consecințele nu vor întârzia să apară”, a explicat medicul.

Obezitatea nu este o simplă problemă estetică, ci una cu impact major asupra sănătății. Aceasta este asociată cu numeroase afecțiuni grave, precum diabetul zaharat de tip II, hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, riscul crescut de accident vascular cerebral, steatoza hepatică (ficat gras), apneea în somn, infertilitatea, inflamația cronică și chiar unele tipuri de cancer. Pe lângă aceste riscuri, fluctuațiile repetate de greutate, dietele restrictive și eșecurile alimentare pot afecta negativ metabolismul bazal, dar și starea emoțională a pacientului.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU