07 Februarie 2017
15905 accesări
0 comentarii

Polipii pe care îi ştie toată lumea se numesc vegetaţii adenoide şi se formeazăîn spatele nasului. Aceştia există în mod natural şi se pot hipertrofia (mări în volum),din cauza infecţiilor repetateşi atunci pot duce la fel şi fel de boli, din cauza volumului mare, prin secreţiile abundente ori prin complicaţii de vecinătate (otice sau afecţiuni traheobronşice).

Rolul vegetaţiilor adenoide este de barieră împotriva microbilor şi a virusurilor, ajunşi în nas şi gât prin aerul respirat, precum şi de producere de anticorpi împotriva infecţiilor determinate de agenţii patogeni. Prin inflamarea vegetaţiilor adenoide, apare adenoidita, o afecţiune frecventă la copii, mai ales la preşcolarii care frecventează colectivitatea.

Adenoidita mai poate să apară şi din cauza alergiilor respiratorii sau a noxelor. Părinţii fumători, prin acest obicei, contribuie la inflamarea polipilor la copii. Una dintre cauzele adenoiditei este fumatul pasiv, precum şi expunerea copiilor la particulele de fum, depuse pe hainele fumătorului. Adenoidita debutează cu obstrucţie nazală, după care copilul începe să tuşească agresiv şi are secreţii nazale abun-dente. Urmează înfundarea urechilor, dureri de cap şi urechi, febră etc.

„În cazul vegetaţiilor adenoide, iniţial, copilul nu se manifestă nicicum, e ca şi cum ar avea amigdalele din gât inflamate. Vegetaţiile adenoide devin patologice când există o infecţie nazală, atunci copilul respiră pe gură. Când se instalează otitele seroase, respiraţia se face defectuos, din cauza volumului crescut. Copilul poate face frecvent rinosinuzite sau are mucişori tot timpul. Acesta are mereu secreţii nazale sau este răcit timp îndelungat, efectiv nu se mai isprăvesc secreţiile. Când se întâmplă aşa, este bine să avem o atitudine, chirurgicală de obicei”, explică dr. Carmen Mocanu, medic ORL-ist.

Ajutor pentru cel mic.Cum poate fi vindecatPotrivit specialistului, dacă nu se intervine chirurgical, se face obstrucţie nazală, se creează respiraţie orală prelungită, care creşte masivul facial, cu alungirea feţei.

„Faţa devine lungă, cu dezvoltarea mică a mandibulei şi apare aspectul de cap de pasăre. Apoi, pot apărea fenomene de apnee pe parcursul somnului, din cauza obstrucţiei nazale, cu consecinţele apneei: oboseală dimineaţa, lipsă de concentrare, modificări cardiovasculare (mai puţin la copii, dar totuşi posibile). Afecţiunile legate de secreţiile abundente includ tot ce înseamnă complicaţiile otitei seroase, hipoacuzie şi tot ce înseamnă achiziţionarea limbajului, progrese şcolare (din cauză că cel mic nu aude bine), infecţii rinosinuzale (secreţii, complicaţii infecţioase de vecinătate)”, adaugă medicul ORL.

Dacă cel mic stă frecvent cu gura deschisă, nu se odihneşte noaptea cum trebuie, nu se poate concentra şi nu este atent atunci când îi vorbiţi, este irascibil şi agresiv, acuză dureri de cap, măreşte volumul la televizor, pentru a auzi mai bine, este indicat să mergeţi la un medic ORL-ist, pentru un consult de specialitate, deoarece acesta poate avea respiraţie deficitară din cauza obstrucţiei nazale. Aşadar, polipii pot fi inflamaţi. Netratată, adenoidita poate duce la sinuzită, bronşită, faringită, otită, conjunctivită şi la alte complicaţii, care, în fond, ar putea fi evitate.

Prin urmare, părinţii fumători trebuie să renunţe la acest obicei, pentru sănătatea copiilor, să îl ducă pe cel mic la consultaţii ORL periodic, să trateze corect episoadele de răceală ale copiilor, să evite expunerea copiilor la alergeni şi să respecte indicaţiile medicilor, inclusiv când aceştia sunt de părere că tratamentul chirurgical este cel mai bun pentru tratarea adenoiditei.

Nu lăsaţi la voia întâmplării afec-ţiunile copiilor, aparent uşoare, care îl pot marca pe viaţă.

Taguri articol: boli şi afecţiuni secreţii ORL polipi

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU