Valul de căldură care a cuprins România în ultimele zile pune în pericol sănătatea populației, în special a copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice. Institutul Național de Sănătate Publică avertizează că în perioadele de caniculă este esențial să vă adaptați stilul de viață pentru a evita deshidratarea, insolația și alte probleme grave cauzate de temperaturile ridicate.
Specialiștii recomandă evitarea expunerii directe la soare între orele 11:00 și 18:00, perioadă în care radiațiile solare sunt la intensitate maximă. Purtarea pălăriilor de soare, a hainelor largi și deschise la culoare, din materiale naturale, contribuie la menținerea unei temperaturi corporale normale. De asemenea, aplicarea cremelor cu factor de protecție solară este esențială pentru prevenirea arsurilor. Hidratarea joacă un rol vital. De asemenea, este indicat consumul a 1,5 - 2 litri de apă pe zi, chiar dacă nu apare senzația de sete. În zilele toride, se recomandă un pahar de apă la fiecare 15 - 20 de minute. Este important de știut că alcoolul, inclusiv berea și vinul, favorizează deshidratarea, iar băuturile care conțin cafeină sau zahăr în exces, precum cafeaua, ceaiul sau sucurile carbogazoase, ar trebui evitate.
Alimentația trebuie adaptată, iar fructele și legumele cu un conținut ridicat de apă, precum pepenele roșu, pepenele galben, prunele, castraveții și roșiile ar trebui să fie nelipsite din meniul zilnic. În ceea ce privește răcorirea locuinței, aparatul de aer condiționat trebuie setat la maximum cinci grade sub temperatura exterioară, iar utilizarea ventilatoarelor este nerecomandată dacă temperatura aerului depășește 32 de grade Celsius. Se recomandă, în plus, menținerea ferestrelor închise în timpul zilei, pentru a păstra interiorul cât mai răcoros. Activitățile fizice solicitante desfășurate în aer liber ar trebui evitate în timpul zilei, fiind de preferat reprogramarea lor pentru dimineața devreme sau seara, când temperaturile sunt mai scăzute