17 Decembrie 2018
639 accesări
0 comentarii

Anovulaţia devine o mare problemă atunci când o femeie îşi doreşte un copil şi poate avea la bază numeroase cauze. Din fericire, odată identificate, pot fi remediate, iar ovulaţia restabilită, respectiv obţinută sarcina.

Această anovulaţie înseamnă că un număr mare de ovule imature sunt formate în ovarele fiecărei femei, înainte ca ea să se nască şi odată cu trecerea timpului sunt folosite. Ovulaţia este necesară pentru ciclurile menstruale regulate şi pentru sarcină, iar anovulaţia se referă la problema ce apare când eliberarea ovulului nu are loc, iar ciclurile menstruale în care apar sunt denumite cicluri anovulatorii.

Ca urmare, anovulaţia constituie un factor principal în dezvoltarea infertilităţii, deoarece tulburările ovulatorii reprezintă 40% din cauzele infertilităţii feminine. Deşi definiţia şi înţelegerea proceselor asociate anovulaţiei par simple, cauzele asociate sunt complexe.

„Anovulaţia poate fi destul de greu de depistat, pentru că unele femei experimentează cicluri menstruale normale, chiar dacă nu ovulează. Cel mai adesea, femeile care nu ovulează nu au nici menstruaţie sau nu au menstruaţii regulate. De fapt, această tendinţă a ciclurilor menstruale haotice, insuficiente, scurte sau lipsite de durere pot reprezenta un indicator al unei probleme cu ovulaţia. Tocmai de aceea, trebuie să se ţină cont de particularităţile individuale, deoarece, în timp ce unele femei au menstruaţii la intervale precise, altele dispun de sisteme endocrine mult mai sensibile la interferenţe. În plus, există şi o serie de afecţiuni ascunse care pot determina apariţia anovulaţiei, fără a avea legătură cu procesul reproductiv. Anovulaţia poate fi continuă sau temporară. În cazul unui cuplu care nu prezintă infertilitate, şansele de a concepe sunt de aproximativ 25% în fiecare lună, deci, chiar dacă apare ovulaţia, sarcina nu este garantată. Când o femeie este anovulatorie, nu poate rămâne însărcinată, deoarece nu există ovul pentru a fi fertilizat, iar dacă are ovulaţie neregulată, prezintă şanse mai mici (ovulează mai puţin frecvent). În plus, ovulaţia tardivă se pare că nu produce ovule de calitate bună, ceea poate influenţa apariţia sarcinii”, a declarat dr. Irina Cosma, medic specialist Obstetrică-Ginecologie.

XXX

Anovulaţia poate apărea, uneori, chiar şi la femeile sănătoase, fertile, fără niciun motiv aparent. Totuşi, o consecinţă a anovulaţiei este şi faptul că ovarele nu eliberează cantităţi suficiente de hormoni feminini care reglează ciclurile menstruale.

Alte cauze includ nivelele sanguine crescute ale hormonului prolactină, care blochează ovulaţia, stresul, anxietatea, epuizarea fizică extremă şi suprimă producerea hormonilor din hipotalamus. Aşa că, unele cauze sunt uşor de identificat, iar altele mai greu, iar ca şi cauze potenţiale putem aminti obezitatea, rezervele ovariene scăzute, hipertiroidismul etc.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU