Toamna şi iarna sunt sezoanele în care cei mici sunt predispuşi să facă diverse infecţii respiratorii. Acestea reprezintă principala cauză a instalării otitelor. Medicii specialişti susțin că cei mai mulţi dintre copii se confruntă în primii trei ani de viaţă, cel puţin o dată,cu o infecţie a urechii. Această infecţie, otita, nu apare pur şi simplu, are mai multe cauze, iar unele dintre ele pot fi evitate dacă părinţii ar proceda corect. Medicii spun că ...
În momentul în care simțiți că vă doare capul, înainte să apelați la analgezice beți un pahar de apă. Potrivit specialiștilor, motivul este cât se poate de simplu: este posibil să vă doară capul pentru că sunteți deshidratat, mai ales dacă ați consumat băuturi alcoolice cu o noapte înainte. În locul apei, puteți opta și pentru o băutură cu electroliți, ideal fiind să alegeți una care nu are în compoziție coloranți și ...
Tendonul lui Achille este cel mai mare și mai puternic tendon al corpului, el face legătura între călcâi și mușchii posteriori ai gambei. Prin contracția acestuia se realizează flexia plantară a piciorului, cu rol foarte important la mers, alergat, cățărat, stat pe vârfuri. Deci, tendinita Achilliană reprezintă inflamația acestui tendon. Mulți experți cred că cel mai corect termen ar fi cel de tendinoză ce caracterizează dezorganizarea fibrelor tendinoase ...
Limba crăpată este cunoscută formal sub numele de lingua plicata. Această problemă, susțin specialiștii, nu este periculoasă sau contagioasă și, de obicei, nu provoacă simptome. În majoritatea cazurilor de limbă crăpată, o singură fisură străbate centrul acesteia. Dincolo de aspectul ușor neobișnuit, aceasta nu provoacă, de obicei, simptome. Persoanele afectate pot avea, câteodată, o senzație de arsură, mai ales atunci când consumă alimente sau băuturi ...
Gonartroza este una dintre cele mai frecvente boli cronice și cea mai frecventă tulburare musculo-scheletică. Până la vârsta de 35 de ani, aproximativ 50% din populație are leziuni artrozice, iar după vârsta de 55 de ani, peste 80% din populație. Medicii afirmă că o evaluare comună a frecvenței gonartrozei este dificil de realizat, deoarece există gonartroze asimptomatice și doar o mică parte dintre pacienții cu gonartroză solicită ajutor medical din cauza ...
Durerea în piept, oboseala la efort și palpitațiile, toate acestea sunt principalele simptome pe care le resimte un bolnav de inimă, care ar trebui să consulte, în aceste condiții, de urgență, un cardiolog. Bolile cardiace sunt afecțiuni cronice care, dacă sunt gestionate corect, pot „conviețui” alături de pacient. Însă, lăsate netratate, se pot dovedi fatale. De aceea, este important ca simptomele să fie recunoscute din vreme. Dr. Florian Stoian ...
Specialiștii în materie de frumusețe sunt de părere că uleiul din semințe de chia este ideal pentru a vă menține pielea tânără, în ciuda trecerii anilor. Toate acestea pentru că este bogat în acizi grași esențiali buni pentru piele, dar și în vitamina B3 și zinc, care favorizează desfundarea porilor blocați. Fiind un ulei cu textura ușoară, se absoarbe rapid în piele, hidratând-o și hrănind-o, fără să îi ofere un aspect ...
Tensiunea arterială reprezintă o măsurătoare a forței pe care inima o folosește pentru a pompa sângele prin tot corpul. Când această presiune are valori prea mari, susțin specialiștii, apar și riscurile unor complicații grave, mai ales la persoanele trecute de 50 de ani. Ca urmare, ați face bine să începeți să vă măsurați regulat tensiunea arterială, în condițiile în care aceasta este o afecțiune destul de des întâlnită la ...
