Studiile din domeniul stomatologiei arată că opt din zece persoane cu vârsta de peste 35 ani prezintă o formă de afecţiune a gingiilor. De altfel, gingivita ocupă locul şase printre cele mai răspândite boli, şi poate duce la pierderea dinţilor şi afectarea întregului organism, precizează csid.ro. Nu putem vorbi despre dureri sau vreun disconfort intern, însă cel mai întâlnit simptom este sângerarea gingiilor. Acesta este primul semnal de ...
Anghinarea are numeroase beneficii pentru sănătate, susțin specialiștii. Această legumă gustoasă vă ajută să slăbiți ușor, datorită proprietăților sale diuretice și de ardere a grăsimilor. Așa că, dacă vreți să dați jos câteva kilograme nu încercați dietele restrictive și cele sărace în proteine, deoarece sunt cele mai periculoase. Încercați, în schimb, să aveți o alimentație echilibrată care să vă asigure necesarul de ...
Specialiștii spun că aspectul pielii poate fi un semn precoce al unor afecțiuni precum diabetul, osteoporoza sau lipsa unor vitamine. Acesta este motivul pentru care ar trebui să vă analizați foarte bine pielea, întrucât aceasta este un adevărat termometru al stării generale de sănătate. Ca urmare, dacă observați pete groase și întunecate în zona gâtului, a axilelor sau pe abdomen, ar trebui să vă măsurați glicemia. Aceste pete, denumite acantoză ...
Țelina a fost apreciată pentru calitățile sale terapeutice din cele mai vechi timpuri, fiind considerată chiar un medicament deosebit de prețios, bogat în vitamine și minerale. Aceasta este recomandată în hipertensiune arterială, reumatism, gută și chiar astenie sexuală. Rădăcina acestei legume conține nenumărate substanțe cu efecte vindecătoare. Trebuie știut, însă, că ele se găsesc preponderent în coaja țelinei, pe care de obicei gospodinele o ...
Având în vedere agitația de zi cu zi a oamenilor, nu este de mirare că în anumite momente mulți se simt extenuați. Așa că, pe lângă odihnă și alimentație, este recomandat să acordați puțină atenție aspectului ochilor și tenului, folosind ingrediente la îndemână, cu efecte benefice. Specialiștii spun că pentru ochii umflați de oboseală și așa-numitele pungi de sub ochi, tăiați câteva felii de castravete și puneți-le pe ochi ...
Foarte multă lume se plânge de dureri de fiere, acestea fiind mai des întâlnite în rândul femeilor. Totuși, există o confuzie între colecist, care este un organ, o pungă și bilă sau fiere, care este conținutul lichid al colecistului. Mai mult decât atât, sunt bolnavi care spun că suferă de bilă, când ei, de fapt, suferă de o boală de colecist. Potrivit dr. Camelia Ioniță, bolile colecistului vă pot împiedica să ...
Leucemia este un cancer al celulelor sângelui. Celulele din sânge sunt produse în măduva osoasă, care este un țesut prezent în majoritatea oaselor. În leucemie, măduva osoasă începe să producă prea multe leucocite (celulele albe) și uneori acestea nu-și mai îndeplinesc funcțiile. Aceste celule se înmulțesc încontinuu, când ar fi normal să se oprească din acest proces, precizează elytis.ro. Ele pot avea o diviziune ...
În prezent, varicele sunt una dintre cele mai frecvente afecţiuni circulatorii, mai ales în rândul femeilor. Cu toate acestea, şi bărbaţii pot avea varice. Ele apar atunci când valvele unidirecţionale nu mai funcţionează bine, iar pereţii venelor de sânge îşi pierd elasticitatea. Ca urmare, sângele se acumulează în vene şi apare mărirea caracteristică a acestora. Pe de altă parte, anumiţi factori, cum ar fi statul în aceeaşi ...
