27 Iunie 2023
6781 accesări
0 comentarii

Cu planificare digitală, imprimante 3D și inteligență artificială, un specialist poate realiza integral o reabilitare orală maxilară cu implanturi dentare în maximum două ore

Teama de stomatolog este comună în zilele noastre, afectând un număr semnificativ de persoane din diferite grupe de vârstă și medii sociale. Totuși, frica de intervențiile dentare ar putea fi învinsă dacă oamenii ar ști că problemele se pot rezolva rapid, într-o singură zi și fără durere. Este promisiunea specialiștilor care, ajutați de tehnologie de ultimă generație, pot trata și repara dinții, în aceeași ședință. Medicul Bogdan Acatrinei, specialist în implantologie dentară la clinica stomatologică Superdent 92, ne spune cum este posibil acest lucru.

Chiar este posibil să rezolvăm totul într-o singură ședință?

Dr. B. Acatrinei: Cu siguranță, este posibil. Trăim cea mai interesantă perioadă din istoria stomatologiei deoarece dispunem de tehnologii care ne ajută să rezolvăm toate problemele în aceeași ședință. Când vorbim despre tehnologiile folosite, ne referim la tot ceea ce înseamnă planificare digitală, imprimante 3D și inteligență artificială. Toate aceste tehnologii, combinate, ne ajută să finalizăm o reabilitare orală maxilară cu implanturi dentare, într-o singură ședință ce se întinde pe o durată de o oră, maxim două.

Cum funcționează planificarea digitală?

Dr. B. Acatrinei: Totul este programat înainte ca intervenția chirugicală să aibă loc, cu ajutorul planificării digitale. Se începe cu o scanare intra-orală a situației clinice a pacientului, urmată de o scanare tridimensională a osului. Aceste două informații se cuplează într-un calculator, se suprapun și medicul poate proiecta intervenția chirurgicală, înainte ca ea să aibă loc efectiv. Se pot parcurge toți pașii operației, iar medicul poate observa exact unde ar putea interveni probleme, astfel încât ele vor fi prevenite în timpul efectuării intervenției.

Este dureroasă o astfel de intervenție chirurgicală?

Dr. B. Acatrinei: Adevărul este că aceste intervenții chirurgicale chiar nu dor. Am ajuns la un nivel în care protocoalele noastre de prevenire a durerii sunt foarte clare, transformând orice experiență din cabinetele noastre într-o „simplă plimbare în parc”. În cazul în care întâmpinăm pacienți foarte anxioși, avem un medic anestezist care le poate oferi o sedare conștientă, cu ajutorul căreia pacienții nu își mai amintesc nimic legat de intervenția chirurgicală. Este doar o „plimbare în lumea viselor” pentru ei.

Pacienții pot resimți durere a doua zi după intervenție sau în zilele următoare?

Dr. B. Acatrinei: A doua zi după intervenție putem vorbim de un disconfort, în niciun caz de durere. Dacă pacienții urmează sfaturile medicilor și administrează medicamentele prescrise în mod corespunzător, nu vor fi probleme. În acest fel, repet, nu va exista durere, doar un mic disconfort.

Ce înseamnă procedura „Dinți ficși în 24 de ore”?

Dr. B. Acatrinei: Exact cum am menționat anterior, suntem într-o perioadă în care lumea stomatologiei devine foarte interesantă, din mai multe puncte de vedere. Înainte, această metodă de tratament cu ajutorul scanărilor dura aproximativ două zile: în prima zi se realizau pregătirea pacientului pentru lucrările provizorii și scanările pentru pregătirea acestora, iar a doua zi se montau lucrările provizorii. Acum, datorită evoluției tehnologiei, putem face aceste două etape în același timp: are loc intervenția chirurgicală și în același timp, în decursul intervenției, se montează dinții pacientului. Astfel, pacientul nu trebuie să mai aștepte nicio zi în plus, deoarece noi facem lucrarea provizorie înainte să aibă loc intervenția chirurgicală, cu ajutorul planificării digitale.

Cine poate apela la implanturile dentare?

Dr. B. Acatrinei: Implanturile sunt cea mai bună soluție pentru înlocuirea dinților lipsă. Oricine poate apela la implanturile dentare, indiferent de vârstă. La Superdent 92, avem pacienți cu vârste cuprinse între 19 și 86 de ani. Niciodată nu este prea târziu să apelezi la specialiștii care te pot ajuta, cu siguranță, dacă îți dorești un zâmbet de milioane.

Există contraindicații când vine vorba de implanturile dentare?

Dr. B. Acatrinei: Nu sunt constraindicații când vorbim despre implanturile dentare, decât în cazuri foarte rare și grele, spre exemplu în cazul persoanelor cu probleme cardiace foarte mari. De obicei, aproximativ 90% din populație poate fi tratată cu ajutorul implanturilor dentare.

Sunt costisitoare tratamentele prin implanturi dentare?

Dr. B. Acatrinei: Piața din România este o piață foarte norocoasă, datorită numărului impresionant de medici care realizează implanturi dentare. Prețurile sunt cu adevărat competitive în raport cu restul Uniunii Europene și există multe variante de rate în acest moment pentru implanturile dentare. Deci, pacienții pot apela cu ușurință la aceste tratamente, deoarece costurile nu mai sunt o problemă în ziua de astăzi.

Deci, se pot plăti în rate aceste tratamente?

Dr. B. Acatrinei: Bineînţeles, se poate plăti în rate orice în zilele noastre, inclusiv tratamentul prin implant dentar, fațete, coroane sau tratamente ortodontice. Totul se poate achita în rate cu ajutorul instituțiilor financiare, bănci etc.

Există și opțiuni de asigurare, dacă se face o investiție atât de mare?

Dr. B. Acatrinei: Să știți că da. Nu este vorba despre o asigurare medicală, nu putem avea o astfel de garanție când discutăm despre un țesut viu, dar exisă un „gentleman agreement” între pacient și medic pentru o asigurare pe termen lung.

Care sunt principalele recomandări pe care le aveți pentru pacienți, după realizarea implanturilor dentare?

Dr. B. Acatrinei: Daca vorbim strict despre tratamentul „Dinți ficși în 24 de ore”, există un set de instrucțiuni foarte clare. Pacientul trebuie să mănânce alimente moi în decurs de o lună-două, să mențină o igienă orală bună, nimic complicat, doar lucruri de bun simț. Pacientului îi este explicat tot protocolul și este foarte limpede care sunt pașii pentru a beneficia de un zâmbet frumos.

Ați menționat mai devreme utilizarea fațetelor dentare, le recomandați pacienților?

Dr. B. Acatrinei: Recomand fațetele mai ales în cazul în care dinții sunt plombați sau cariați, deoarece fațetele reîntăresc dintele natural. Cu ajutorul microscopului dentar, această manoperă este minim invazivă. Se șlefuiește foarte puțin din dintele sănătos și se plachează cu niște fațete subțiri asemenea lentilelor de contact. Aceste fațete într-adevăr înfrumusețează și albesc zâmbetul, în funcție de ce își dorește fiecare pacient să obțină.

Se pot realiza implanturi dentare în cazul persoanelor ce suferă de parodontoză și au rămas fără os?

Dr. B. Acatrinei: Da, există soluții și în cazul acestor persoane. Există variante prin care se poate grefa osul, adică se poate „crește” din nou, dar de cele mai multe ori se găsesc surse de os disponibil chiar și la acești pacienți și se pot pune implanturi dentare cu succes. Ei reprezintă prima categorie de pacienți care au nevoie de impanturi dentare din cauza faptului că boala parodontală este debilitantă și te poate lasa fără dinți de la o varsta fragedă. Nu este deloc plăcut, dar, cu ajutorul implanturilor dentare și a tehnologiei actuale, se poate rezolva problema fără niciun fel de stres.

În final, ce le transmiteți celor ce și-ar dori să apeleze la implanturile dentare, însă le este prea teamă?

Dr. B. Acatrinei: Frica de stomatolog poate fi depășită în zilele noastre datorită avansului tehnologic și a abordărilor inovatoare în stomatologie. La Superdent 92, cu ajutorul medicilor noștri specialiști în implantologie, oricine își poate recăpăta zâmbetul și se poate bucura de o sănătate orală excelentă, învingând temerile asociate vizitelor la stomatolog.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii