09 Februarie 2016
2813 accesări
0 comentarii

Pe lângă faptul că sunt inestetice, călcâiele crăpate sunt un motiv frecvent de disconfort. Vremea rece şi vârsta înaintată favorizează uscarea şi crăparea pielii călcâielor, însă specialiştii atrag atenţia că apa prea fierbinte poate contribui la această afecţiune supărătoare.

„Pielea din zona plantară nu are glande sebacee, de aceea depinde de miile de glande sudoripare ca să ne menţină hidratarea picioarelor. Acest lucru este problematic la persoanele care au dificultăţi cauzate de funcţionarea incorectă a glandelor sudoripare, cum ar fi atleţii, diabeticii sau persoanele în vârstă”, declară dr. Alexandra Popa, director general al Centrului Iowemed Alderma.

Medicul dermatolog atrage atenţia că există mulţi factori care contribuie la călcâiele crăpate. Pe de o parte, sunt afecţiuni - precum eczema, psoriazisul - care favorizează hiperkeratoza, hipotiroidismul sau boli cronice, ca diabetul, care determină crăparea călcâielor. Pe de altă parte, duşurile sau băile fierbinţi, încălţămintea neadecvată sau statul în picioare prelungit sunt factori care favorizează crăparea călcâielor şi pe care îi putem evita.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea Alexandra Zamfir